A.P.: Cred că este singura păpuşă pe care am şi avut-o! Şi n-a fost a mea... Ea există şi acum şi mi se pare mult mai mică decât o vedeam eu atunci! Pentru că la noi chiar şi acum casa se încălzeşte cu foc în sobă, îmi amintesc că în bucătărie era plita. Şi de la plită se încălzea şi dormitorul. Aceste două camere erau folosite de familie. Chiar dacă erau mai mulţi membri, stăteau doar în aceste două camere pentru că este foarte complicat să încălzeşti toată casa. Şi era o altă cameră care se numea „odaia". Şi în odaie erau depozitate păpuşa asta veche minunată, aşternuturi de pat ce pot fi date ca zestre... Mergeam cu verişorii mei la păpuşă. Aveam senzația că intru în fața unei prințese.
Q: Ce spuneai ca vrei „să te faci"? Majoritatea fetiţelor vor să se facă doctoriţe, actriţe. Uite, ţie ţi-a şi reuşit...
A.P.: În perioada aceea părinţii mei aveau probleme financiare. Aveau trei copii în şcoală şi cu două salarii de profesor era destul de complicat! Într-o zi fratele meu a spart un geam de la internatul unde stătea în perioada liceului şi ai mei au zis că nu mai suportă atâtea cheltuieli. Şi eu am început să plâng, l-am luat deoparte şi i-am zis că mă fac eu „vânzătoare de benzinărie" şi îi dau eu bani. Îşi aminteşte şi acum! Când mergeam cu ai mei să bage benzină vedeam că doamnele care lucrează acolo au un teanc de bani... Asta am vrut să mă fac, vânzătoare la benzinărie. Tata mă bătea la cap să mă fac doctoriţă... Asta cu muzica... a răsărit dintr-odată.
Q: Dar cum au descoperit părinţii tăi că ai această predilecţie spre artă? Puteau să creadă că te joci...
A.P.: Tatăl meu are un ansamblu de dansuri populare. Are ureche muzicală. Mama la fel. Fraţii mei cântă la câteva instrumente. Eu chiar eram foarte bună. Apoi am mers la un festival la Oneşti. Toţi copiii aveau negative, coregrafii, hăinuţe, eu nu înțelegeam ce se întâmplă cu mine! Şi am cântat „Mociriţă cu trifoi" a capella şi am luat premiul întâi.
Q: Şi asta te-a motivat.
A.P.: Când auzeam că trebuie să înceapă un festival de muzică... era cel mai mare cadou din lume. Adică eu deja nu îmi mai doream altceva. Pentru mine asta era totul. Am avut o prietenă în copilărie, Claudia, şi cu ea mergeam la adunat de corcoduşe şi de prune. Şi era cumplit! Pentru că noi avem livezi întregi şi culegeam la prune şi la corcoduşe!... Ori să fiu pe scenă, să cânt... era altceva.
A.P.: Păi am venit în clasa a VIII-a la o şcoală din Cotroceni. Şi ştiu că atunci doamna dirigintă mi-a spus să nu spun că-s de la ţară. Ştia ea ce ştia... Adică acolo copiii veneau cu şofer. Toţi! Ori eu nu aveam nici hăinuțe frumoase. Când să mă înscriu la şcoala respectivă m-am dus la o croitoreasă şi mi-am făcut vreo şapte rânduri de haine... Aşa am pornit eu acolo. La noi la Şuşani să mergi la şcoală e cea mai bună variantă. Dacă chiuleşti, părinţii te vor lua de la şcoală şi te vor trimite la muncă. Pentru noi, a merge la şcoală era chiar o bucurie. Ne doream asta. Pentru că în timpul celor şase ore cât făceam carte am fi putut fi la săpat. Eu plecam cu ai mei la şcoală, veneam pe la 12-13.00, mâncam, îmi făceam lecţiile şi până noaptea nu mai ştiau de mine. La Şuşani nici nu are ce să ţi se întâmple. Sunt patru văi şi între ele satul. Adică eu pot să joc fotbal în mijlocul străzii, că nu trec maşini. Câini... nu ne era frică de ei, vaci - vorba aia, am crescut cu ele!...
Q: Copilăria celor din generaţia noastră a fost fascinată de Magician. Tu te uitai la „Magicianul" de la PRO TV? Acum eşti colegă de platou cu Marian Râlea, în serialul în care tu ai rolul principal...
A.P.: Nu. Eu nu prindeam asta. Până în clasa a VII-a am prins doar TVR 1. Adică aveam un singur post de televiziune. Şi muzica pe care o mai auzeam... o aduceau fraţii mei pe câte o casetă video şi puneau videoclipuri la rând. Şi mai aveam radioul...
Q: Povesteşte-mi de perioada liceului. „Dinu Lipatti", ştiu bine?
A.P.: Am venit în Bucureşti în clasa a VIII-a, când am locuit la unchii mei o vreme. Am fost foarte norocoasă să îi am. Apoi, pentru că am doi fraţi care erau deja studenţi în Bucureşti m-am mutat cu unul dintre ei, şi pe perioada liceului am locuit cu fratele meu Bogdan în chirie. M-am înscris la un liceu de muzică, am făcut pian. Participasem la Festivalul de la Mamaia şi am cunoscut-o pe Elena Gheorghe. Ea mi-a spus că e la un liceu de muzică, dar la secţia de actorie. Şi mi s-a părut că e un liceu în care mă pot dezvolta... altfel. Dar nu m-am omorât după perioada aceea. Nici după anturajul din liceu. Îmi imaginam altfel viaţa de liceu!
Q: Ţi-a fost foarte greu când te-ai stabilit în Bucureşti. Le telefonai părinţilor tăi, care nu aveau legătură directă acasă... Şi pentru că nu îi auzeai foarte clar, preferai să le scrii în fiecare zi scrisori...
A.P.: Da... vai, scrisorile sunt emoţionante! De-ocandoare de nu-mi vine să cred!
Q: La capitală şi să te întorci la Şuşani...
A.P.: Nu... Oricum eu nu am considerat lucrurile ca pe o opţiune... Faptul că eram la Bucureşti pentru mine era ca o binecuvântare. Foarte puţini părinţi îşi permit luxul de a-şi da copiii la o şcoală din Bucureşti. Or, nici nu putea să-mi treacă prin minte gândul să renunţ. Chiar fusese un efort pentru ai mei să facă asta. Pe de altă parte, în perioada aia începusem să colaborez cu Mihai Constantinescu. Mă văzuse la un spectacol la Năvodari, i-a plăcut de mine şi mi-a scris foarte multe cântece gratis. A însemnat mult, pentru că să îţi permiţi să îţi compună un compozitor consacrat nişte piese era destul de complicat. Şi n-aş fi reuşit. Şi erau week-enduri la rând când eu veneam în Bucureşti şi stăteam la ei. La el şi la Mihaela, soţia lui. La Şuşani sunt doar câteva autobuze. „Rate". Dacă le pierzi... nu mai ai nicio şansă. Şi eu trebuia să plec cu rata de cinci dimineaţa, să merg în Drăgăşani să iau un tren care să mă lase în Bucureşti, de unde să iau metroul, apoi un tramvai şi să ajung, de exemplu, la Mihai Constantinescu. Chiar era complicat! Cât despre telefoanele pe care le dădeam acasă... Pe vremea aceea nu existau telefoane în fiecare casă. Era o centrală telefonică şi ca să poţi să prinzi legătura trebuia să mergi fie la şcoală, fie la primărie. Şi atunci eu trebuia să dau telefon, o doamnă de la primărie să vină să îi anunţe pe părinţii mei să vină la primărie, să dea ei comanda înapoi şi, când în sfârşit prindeam legătura, nu se auzea nimic. Dădeam telefon cam o dată pe săptămână, dar oricum era inutil pentru că nu auzeam nimic. Şi atunci le scriam... şi le spuneam cu detalii tot ce mi se întâmplă. A fost foarte greu. Aveam la şcoală colegi răi...
Q: Amintirea primului sărut...?
A.P.: Primul partener de filmare a fost Mihai Ghior, la „În familie". Şi este şi primul băiat pe care l-am sărutat.
Q: În toată viaţa ta de până atunci?
A.P.: În toată viaţa mea de până atunci! Aveam 17 ani. Şi pentru acest prim sărut realmente nu am dormit două săptămâni înainte. Primisem scenariul şi mi se părea un prag pe care nu-l voi trece. Prietenele mele deja... şi-mi tot explicau... În fine, a venit momentul şi era să leşin. M-a luat ameţeala şi au dat stop la filmare pentru că am început să mă clatin. Şi nu pentru că îmi plăcea de el, că nu aveam nicio legătură! El a fost primul bărbat pe care l-am sărutat.
Q: Ai devenit cunoscută odată cu prima telenovelă de la Acasă tv, „Numai iubirea". Cum a fost la casting? De fapt... cum ai aflat de casting?
A.P.: La serialul „În familie" unul dintre regizori era Iura Luncaşu. El m-a ţinut minte şi m-a recomandat pentru o probă pentru prima telenovelă românească. Am dat probă la o agenţie... Eu voiam să muncesc. Orice. De preferat în domeniul ăsta...
Q: Deci nu ai avut visul unui rol principal...
A.P.: Doamne fereşte! Nu. Am făcut şi figuraţie la nişte reclame, câştigam bănuţi. Mi se părea foarte importantă acumularea asta de cunoştinţe şi experienţe. Am fost la casting, nu am dat probă cu Oana Zăvoranu, ci cu altcineva... şi m-au rechemat.Atunci i-am cunoscut pe Iurie Darie, pe Dan Bordeianu, pe Oana Zăvoranu, pe Corina Dănilă. Atunci ştiu că Iura a fost foarte surprins de evoluţia mea. Eu mă schimbasem foarte mult. Am dat probă toată ziua. Şi când am primit telefonul că am reuşit... eram acasă la Şuşani. Nu ştiam ce o să mă aştepte. Toată lumea spunea „prima telenovelă românească". Nici nu ştiam ce poate să însemne asta.
Q: De la momentul acela cred că 90% din populaţia României ştie cine este Adela Popescu. Cum ai ajuns, de fapt, atât de cunoscută?
A.P.: Hai să fim cinstiţi! În primul rând datorită unei expuneri foarte mari. Până la urmă oricine joacă într-un proiect de genul ăsta şi apare pe TV cinci zile din şapte pe săptămână este imposibil să nu devină cunoscut. „Problema" apare când lumea nu numai că te cunoaşte, dar te şi place, te admiră. Eram prin ţară cu Caravana de la Acasă TV şi unde ne anunţam prezenţa se adunau 80.000 de oameni. Doar să ne vadă. Noi nu făceam nimic...uneori cântam câte o piesă şi îi spuneam că îi iubim. Atât!
Q: Ce faci cu banii pe care îi câştigi? Îi investeşti în ceva?
A.P.: Mi-am cumpărat un apartament... vreau să îmi mai cumpăr unul... Şi să ştii că am reuşit acest lucru cu bănuţi puşi deoparte. Acum am fost într-o vacanţă în Thailanda şi toţi spuneau „e criză şi voi plecaţi în Thailanda". Păi eu am nevoie de asta. Este singurul lux pe care mi-l permit. Eu în timpul săptămânii nu fac altceva: merg acasă, îmi citesc scenariul, mă culc ca să fiu aptă pentru a doua zi de muncă. Nu am alt program. În weekend, dacă ies în oraş să mănânc. Cât despre haine... îmi place mie să le fac. E pasiunea mea. Pe de altă parte, familia mea, părinţii mei, mi-au mărturisit că sunt mult mai fericiţi acum. De exemplu, ei au reuşit să iasă din ţară pentru prima dată în viaţa lor când eu le-am plătit o vacanţă.
Q: „Adela Popescu" este un fenomen.
A.P.: Vai! (Încurcată...) Eu m-am ferit să aflu lucrurile acestea pentru că pot fi periculoase.
Q: Ai intrat la UNATC cu 10. E o performanţă!
A.P.: Nu eram hotărâtă să dau la UNATC pentru că există idei preconcepute legate şi de acest subiect - cum că pierzi foarte mult timp, că nu te lasă să ai activităţi extrauniversitare. Îmi era foarte frică de asta. De exemplu, la UNATC practic eşti actor de teatru. Pe mine mă interesa filmul... M-am hotărât cu o lună înainte de examenul de admitere, pentru că mi-am dat seama că ce fac eu trebuie să fie cumva susţinut de ceva puternic şi sănătos. Şi am hotărât că trebuie să fac asta. Eu consider că un actor, ca să fie bun, are nevoie în primul rând să îşi dea seama de contextul în care se află şi de contextul în care s-au aflat şi ceilalţi colegi ai lui de-a lungul timpului. Adică: trebuie să ştii câte ceva din istoria teatrului, trebuie să ştii cine e Cehov, trebuie să ştii cum se joacă Cehov şi Shakespeare. De exemplu, nu poţi să joci Shakespeare doar dacă ai talent nativ. Există nişte chei pe care trebuie să le aflii şi pe care le înveţi în şcoală, de la profesori.
Q: E mare lucru că tu le-ai căutat!
A.P.: M-am săturat de firescul ăsta. La început, actorii vin ca nişte neprofesionişti şi sunt foarte talentaţi. Sunt foarte „fireşti". E un firesc care, la un moment dat, te abandonează dacă nu ai grijă să construieşti ceva trainic în spatele său.
Q: Sunt şi voci care te critică, spunând că nu prea ajungeai pe la facultate şi că, într-o sesiune, din toate examenele nu ai reuşit să te prezinţi decât la unul singur şi... şi pe acela să îl treci cu nota 5. Cum e să fii student cu un job atât de solicitant?
A.P.: Mai demult cred că însemna altceva. Acum... majoritatea profesorilor noştri sunt implicaţi în proiecte de televiziune. Majoritatea colegilor mei au proiecte extrauniversitare. Din punctul meu de vedere, „şcoala" pe care o fac pe platoul de filmare este foarte importantă. La facultate mă prezint la cursurile care mă interesează. Sincer, la lecţiile în care trebuie să învăţăm firescul... mă plictisesc. Stai la cursuri şi îţi spune „hai să avem două replici. Bună ziua, ce faci?"... şi tu trebuie să răspunzi firesc. E foarte bine, dar eu nu mai pot. Eu am trecut deja prin asta. Simt că pierd timpul şi atunci, la orele de genul acesta, din păcate am lipsit. Am avut şi restanţe... Pe de altă parte însă, la examenele de actorie, la cele de creaţie... am 10. Cu tot cu absenţele foarte multe pe care le am. Pentru că eu am norocul să am lângă mine mari actori care să mă sfătuiască. Q: Ţi-am căutat numele pe Google. Sunt sute de mii de link-uri cu referire la tine. Destule amintesc de relaţia ta cu Dan Bordeianu. Ce a însemnat acea perioadă în viaţa ta? A fost prima iubire?
A.P.: E firesc... A fost primul iubit, prima iubire. De la Dan am învăţat extrem de mult. Între noi erau 11 ani diferență. Dan a crezut în mine! Şi atunci, din cât a ştiut el, m-a învăţat şi pe mine foarte mult.
Q: De ce v-aţi despărţit?
A.P.: M-am gândit şi eu de mai multe ori la treaba asta. E o chestie pe care o simt, numai că eu nu pot să zic „aşa am simţit amândoi". Trebuie să găsesc nişte răspunsuri reale pe care să le dau celor care mă întreabă. Imaginează-ţi cum e să te trezeşti lângă un om, să pleci împreună cu el cu maşina, în maşină să staţi împreună, să ajungi la Buftea unde toate secvenţele pe care le ai de filmat sunt cu el, să terminaţi în acelaşi timp şi să mergeţi împreună acasă. Toate emisiunile, toate deplasările, toate vacanţele, toate sărbătorile... eram împreună. Cumva, lucrul ăsta consumă. De exemplu, de dimineaţă când ne trezeam, până ajungeam la Buftea uneori nici nu puteam să vorbim. Pentru că eram complet obosiţi. Şi după ce terminam filmările... la fel - legume. Singurele momente de comunicare între noi erau la secvenţe. Numai că în secvenţe eram nişte personaje. Deci se pierduse foarte mult din adevărul nostru, din realitatea noastră. Eu mi-am pus întrebarea ce o să facem noi când o să vină o pauză de imagine, de exemplu, şi o să trebuiască să avem o relaţie dincolo de platouri. Era ca şi cum ne descopeream... altfel.
Q: Acum eşti îndrăgostită de Marius Kalmar. Din câte ştiu, este cel mai bun prieten al lui Cristi Chivu... Cum v-aţi cunoscut?
A.P.: Da... Nu prin Cristi Chivu! (Râde!). Marius a vrut să mă cunoască... A fost o perioadă de tatonări de mai bine de 6 luni. Eu ieşisem dintr-o relaţie de doi ani, o relaţie „grea" nu în sensul că a fost grea ci... cu foarte mare presiune din toate părţile. Presa a vorbit numai despre felul în care noi fusesem expuşi ca şi cuplu, numai că după despărţirea aia, ca şi în timpul relaţiei... eram eu cu sufletul meu, cu sentimentele mele, până la urmă. Mie asta mi-a fost greu să duc, nu despărţirea din ziare. Dan, fiind mai mare, a şi preluat cumva iniţiativa în povestea noastră. Poate şi ăsta a fost un factor. Deja eram cumva... tată-copil. Eu învăţam de la el. La un moment dat faptul că ştia atât de mult prin comparaţie cu mine... mă şi complexa uşor. Pe de altă parte, mă mobiliza să învăţ mai mult! Pe Marius l-am cunoscut în perioada în care încheiasem o relaţie şi nu voiam să cunosc pe nimeni. Numai că el a fost atât de drăguţ, atât de răbdător... m-a ajutat foarte mult. În prima fază a fost un prieten foarte bun. Vorbeam cu el vrute şi nevrute. M-a scos, pur şi simplu din starea aia.„ Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am o şefă şi nu un şef, pentru că atunci chiar s-ar fi făcut speculaţii dintre cele mai grave"
Q: Adela, îţi spuneam că eşti... „fenomen". Sondajele te dau drept liderul generaţiei actuale. Te sperie acest lucru?
A.P.: Eu nu-l conştientizez! Crede-mă pe cuvânt. Eu mă ruşinez când se întâmplă asta. Mereu mă întreb de ce. Adică nu sunt cu nimic mai presus... pur şi simplu sunt un om care a avut o mare putere de adaptabilitate. Educaţia pe care am avut-o a fost în ideea de a-i respecta pe oamenii de lângă mine şi de a le răsplăti încrederea cu care m-au învestit. Faptul că m-am nimerit într-un moment potrivit... nu mă face cu nimic mai specială. Eu cred că orice copil muncitor din lumea asta dacă ar avea puţin talent şi ar fi pus în contextul în care sunt eu ar face acelaşi lucru.
Q: Hai să vorbim despre oamenii care te contestă profesional, spunând că ai 20 şi ceva de ani şi că e imposibil să fi ajuns la succes prin propriile puteri. Ce le spui acestor oameni?
A.P.: Interviul ăsta reprezintă cam ce aş putea să le spun lor! Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am o şefă şi nu un şef, pentru că atunci chiar s-ar fi făcut speculaţii dintre cele mai grave. Faptul că, de exemplu, Stere Gulea m-a luat să joc un rol principal într-un film atât de greu (n.r. - „Weekend cu mama"), un film pe care l-a făcut după 11 ani de absenţă, mă face să mă gândesc că am un cuvânt de spus. Faptul că am intrat prima la facultate, cu 10... mă gândesc că nu o fi întâmplător. În acel moment faptul că joc în telenovele ar fi putut chiar să mă discrediteze, nu?! Pe de altă parte... până o să mă prind eu exact cum e cu meseria asta... pentru că eu cred că nu m-am prins... E o meserie pe care o înveţi în fiecare zi din viaţă! Aşa cred eu.
Q: Crezi că exclusivitatea aceasta pe care o ai în contract cu trustul Mediapro va fi benefică în cariera ta ulterioară? Nu cumva ţi se va pune curând o etichetă de care nu te vei mai putea dezlipi?
A.P.: Eticheta este pusă deja, iar pe mine nu mă interesează. Pentru că dacă eu aş fi etichetată „Acasă TV" şi Acasă TV nu mi-ar da de lucru şi nu m-ar pune în valoare... atunci da, aş avea o problemă. Numai că tot ce îmi doresc să fac pe plan artistic... se întâmplă aici. Atenţie! Dacă Acasă TV nu exista, eu nu mai aveam acum de ce să optez pentru o variantă sau alta. Eu ştiu foarte clar cine sunt, de unde am venit, ce oameni m-au învestit şi cu câtă încredere şi atunci la mine nici nu se pune această discuţie.
Q: M-am gândit la cariera ta şi la vacanţa pe care ai avut-o în Thailanda. Binemeritată, nu contest. Însă m-am gândit şi la faptul că despre actorii din România se spune că sunt la graniţa cu sărăcia. Îţi mărturisesc că Draga Olteanu îmi spunea, într-un interviu, că îşi doreşte să ajungă la Paris cu soţul. Cu mulţi ani în urmă a jucat „Coana Chiriţa" la Paris şi atunci şi-a promis că o să-şi ducă soţul să vadă scena pe care a jucat. Au trecut anii şi nu a reuşit... Cum îţi explici tu că actorii valoroşi fac astfel de mărturisiri? Că realitatea îi împinge aici? E vina lor că nu acceptă invitaţiile de a juca în telenovele, e vina generaţiei tinere că acaparează ecranul?
A.P.: Eu cred că actorii de teatru strălucesc la teatru, de cele mai multe ori. Şi ai să râzi, dar ei nici nu îşi doresc să facă altceva... Porţile studiourilor sunt deschise pentru marii actori şi iată că destul de mulţi au şi jucat la noi... Pe de altă parte, telenovelele sunt producţii care scot foarte mulţi bani. E cumva firesc ca şi noi să câştigăm foarte mulţi bani. Însă fiecare generaţie are nevoie de... un idol. Pe mine lucrurile acestea mă depăşesc. La mine e totul mult mai simplu: eu ştiu că trebuie să vin la 8 dimineața în Buftea şi să plec la 22.00. La şedinţele foto încerc să fiu cât mai cuminte şi să ascult cât mai bine de fotograf, pe partea de PR, când avem interviuri eu ştiu că la ora cutare trebuie să mă prezint... De programul ăsta nu mă ocup eu. Nici de promovarea serialelor. Nu mă priveşte... La castinguri nu mă implic. Dau şi eu castinguri! În fiecare an! Şi un casting... pot să îl iau sau nu!...
Q: Povesteşte-mi cum ai trăit experienţele alături de marii actori pe care i-ai întâlnit. Alături de Gheorghe Dinică, de pildă.
A.P.: În anii trecuţi eram cu tatăl meu în drumul spre Drăgăşani. Şi ne-am oprit la o benzinărie şi tata l-a văzut de la distanţă. A povestit o săptămână despre asta! Şi pe mine mă dădea martor - „E adevărat că l-am văzut!?". Şi acum să ajung eu să joc cu dumnealui... Şi în cazul lui, în telenovele, cine poate să conteste şi ce să conteste la domnul Dinică?! La mine lucrurile sunt altfel... dar la dumnealui?!
Q: În filmul „Weekend cu mama" a trebuit să ai atâtea vicii... tu care nici măcar nu fumezi!
A.P.: După ce am luat castingul şi au început filmările, sistematic îl întrebam pe Stere Gulea „a fost bine? Nu vă pare rău că m-aţi luat pe mine în film?". A fost singura mea problemă... să nu-şi irosească timpul şi banii pentru acest film din cauza mea. Pe de altă parte... mie nu mi-e frică. Pe mine... ce mă pui să fac... aia fac. Am disponibilitatea asta de a face orice îmi ceri!
Q: Să vorbim şi despre muzică.
A.P.: Publicul meu a crescut odată cu mine. Eu chiar cred că nimeni probabil că nu ar fi ascultat Adela Popescu dacă nu jucam în telenovele. Toate piesele pe care le-am avut au fost suport pentru secvenţe din telenovele. Şi atunci... când asculţi muzica mea ştii bine că cel care ascultă muzica asta se uită şi la telenovele. Cred că am acelaşi public... şi nu mi-am propus să fac o delimitare. Cele două, muzica şi actoria, merg împreună...
Q: Eşti tânără şi frumoasă. Eşti în topul celor mai dorite femei din România. A existat la un moment dat în cariera ta un prag când cineva să îţi propună să faci un compromis ca să ajungi la o etapă superioară?
A.P.: Mie mi se pare că în cazul meu, oricum lucrurile s-au dezvoltat extrem de bine şi extrem de repede. Nu cred că se putea mai bine de atât. Oricum, mi se pare că minţi cu desăvârşire când încerci să pari altceva.
Q: Mă refer la o persoană care să vină la tine şi să îţi propună o întâlnire... şi ca recompensă să obţii un job...
A.P.: Nu. Niciodată nu a fost asta. Plus că ce întâlniri să am cu... „şacalii" (n.r. - cei de la Acasă, care au grijă de imaginea ei) după mine (Râde). Totul a crescut odată cu mine.
Q: Îţi spun direct, unele vedete îşi încep cariera întâi acceptând aceste întâlniri despre care îţi vorbesc şi apoi demonstrează ce pot. Astea care mai pot.
A.P.: Vrei să îţi spun ceva?! Şi din acest punct de vedere eu sunt o persoană norocoasă Nu ştiu cum aş fi reacţionat dacă atunci când am dat castingul, în loc de probe ar fi fost o... întâlnire aşa cum spui tu... Nu ştiu ce aş fi ales. E foarte greu... de obicei şi când ai o întâlnire te gândeşti la toate discuţiile pe care le poţi avea, la toate responsabilităţile pe care le poţi oferi. Dar de cele mai multe ori eşti surprins şi tu de răspunsul pe care îl dai şi de reacţia pe care poţi să o ai într-o anumită situaţie. Aşa că planurile, din punctul meu de vedere, de asta sunt inutile. Şi de aia zic că, cel mai tare pe lumea asta, mă bazez pe mine! Am încredere în reacţia mea de moment!
Q: Ştiu că te-ai implicat şi în campania de prevenire a cancerului de col uterin şi a celui la sân. Povesteşte-mi mai multe despre acest subiect!
A.P.: Mi-am făcut un test Papanicolau, apoi mi-am făcut o serotipare de HPV, pentru că doctoriţa mi-a spus că ar fi ceva probleme. Am avut norocul să nu fie probleme, doar că o săpătămână până au venit analizele... am trecut prin focurile iadului. Mama, de asemenea, a avut o problemă la sân, pe care a rezolvat-o. Şi atunci aveam toate motivele să fiu suspicioasă din tot sufletul. Nu a fost o chestie despre care să trebuiască să citesc ca să pot să spun mai departe. Nu, eu eram extrem de bine informată. Mai mult decât atât, când m-am implicat în această campanie ştiam cum te poate modifica psihic o veste posibil rea.
Q: S-a scris în presă că Marius te-a cerut de soţie. Tu ai dezminţit. Acum, te întreb... dacă te-ar cere, ai accepta?
A.P.: Pe mine Marius m-a cerut în căsătorie. Iar eu am declarat presei că noi nu ne căsătorim... încă. Felul în care m-a cerut în căsătorie nu a fost cu pus în genunchi şi inel. Pentru că noi suntem împreună este, cumva, o confirmare a faptului că vrem ca lucrurile să meargă mai departe.
Adela Popescu, interpreta lui Carmen din telenovela “Iubire si onoare” care va avea premiera in aceasta toamna ACASA, a marcat un eveniment important in viata personala - a devenit matusa pentru a treia oara. Mai mult, frumoasa actrita va fi si nasa nepoatei ei nou nascute, Natalia Elena. “Minunea care a aparut in viata noastra este cea de-a doua fetita a fratelui meu, Calin. 
Sunt onorata ca mi-au incredintat-o drept fiica spirituala, este practic al doilea copil pe care-l botez pentru ca eu l-am botezat si pe Alexandru, fiul fratelui meu mai mare”, spune Adela. Proaspata matusica a incercat sa „negocieze” sosirea pe lume a nepoatei ei la momentul potrivit dar planurile nu prea i-au iesit. „ Am rugat-o pe cumnata mea, Andreea, sa stabileasca cu cea mica sa nu vina pe lume atunci cand nu puteam sa ajung eu la spital din cauza filmarilor. Evident ca Natalia Elena este o fetita cu personalitate care s-a nascut exact atunci cand filmam o secventa pentru Iubire si onoare. Imediat ce am terminat am fugit la spital si cand am vazut-o pe nepotica mea mi-au dat lacrimile. Sincer am atins-o si am trait cea mai tare senzatie din viata mea. I-am cantat si i-am spus bun venit in familia noastra. I-am povestit despre cornitele de ren pe care i le-am cumparat si pe care le va purta la primul ei Craciun pe care-l vom petrece, impreuna, in aceasta iarna, la Susani”, marturiseste Adela. 
Pentru vedeta ACASA nasterea Nataliei Elena inseamna si o responsabilitate in plus pentru ca, pe langa rolul de matusa, Adela si-l va asuma si pe cel de nasa. „Va fi minunat, emotionant si abia astept momentul botezului. Sunt nerabdatoare sa merg la cumparaturi, sa-i iau lucruri minunate pe care sa le poarte. In plus este o mare responsabilitate, sa devii parinte spiritual, iar eu imi iau in serios acest rol”, marturiseste Adela. Adela Popescu poate fi urmarita din aceasta toamna, ACASA, in premiera, intr-un rol negativ, cel al lui Carmen, in telenovela „Iubire si onoare”.
Adina Galupa, colega de platou a Adelei, a avut si ea ceva greutati in a-si intelege la inceput rolul si asta pentru ca Cici, o fiica de politician rasfatata, e mult diferita de ea. “Pentru a pregati cat mai bine rolul trebuie sa observi exact valorile lumii respective si sa incerci sa vezi dincolo de aparente”, spune Adina. 
Imagini in exclusivitate de la filmarile ultimului episod al serialului de epoca “Aniela” vor fi difuzate azi, de la ora 22.30, la “Povestiri de noapte”. In platoul Povestirilor vor fi invitati cei care au dat, timp de 10 luni, viata unor personaje cu parfum de epoca. Adela Popescu, Nicoleta Luciu, Sabina Posea, Mihai Petre si Ioan Isaiu vin sa povesteasca amanunte picante din spatele camerelor de luat vederi de la filmarile celui mai romantic proiect marca ACASA, serialul de epoca “Aniela”.
