M-am născut în Uruguay, în '77, toamna, pe 19 mai. M-am născut în El Prado, dar ne-am mutat imediat în Cerro. E un cartier din Montevideo, unde locuieşte toată familia mea. Am început să fac cursuri de teatru pe la opt sau nouă ani, încurajată de un profesor de la şcoală, pe nume Julio. De atunci am hotărât că viitorul meu e pe scenă, să joc, să cânt, să fug de cineva... La 16 ani, am simţit nevoia de a-mi lărgi orizontul. Un reprezentat argentinian mă văzuse într-o reclamă, în care mă plimbam cu un căţel, iar băieţii se uitau la fundul meu. De atunci e celebru! Am venit aici cu banii din reclame, ca să particip la audiţii. Până la urmă, am primit un rol foarte mic într-o telenovelă, care se numea "Inconquistable corazon". Nu am avut replici, dar a fost marea mea şansă. Dar, pentru asta, trebuia să mă mut aici. Aveam un iubit în Uruguay, la 16 ani, şi simţeam că mi se frânge inima. Acolo erau toţi prietenii mei, părinţii, bunicii... Bunicii mei au murit când eu eram aici. A trebuit să mă rup de multe pentru a-mi urma visul. Am plâns nopţi în şir şi am vrut să mă întorc, dar era ceva în mine mult mai puternic. În Argentina, nu mai conta nimic din ce făcusem, nu eram cunoscută. Am început cu un personaj fără replici. Multe colege de atunci au rămas la acest stadiu. Eu am avut norocul să fiu văzută şi să primesc şi alte roluri. Am adăugat şi eu multă muncă şi multă răspundere. N-am ajuns pierdută în Argentina şi m-a ispitit vreun producător şugubăţ. Nici măcar nu s-a pus problema. Am inspirat mereu ceva protector. Oamenii prind drag de mine şi mă ajută foarte mult. Nu sunt răuvoitoare, asta e!
AŞA SUNT EU ! Sunt foarte romantică. N-o să mai găsiţi alta ca mine. Nu sunt mincinoasă din fire. Am spus minciuni nevinovate, dar ca să nu-i rănesc pe ceilalţi. Prefer sinceritatea înainte oricărui lucru. Nu spun că nu suport când alţii mint. Nu suport să insişti în minciună, căci înseamnă că mă iei de proastă. Sunt o femeie latină. Am curbe şi o talie frumoasă. Îmi place să mănânc ciocolată, făinoase şi pizza, dar nu sunt dependentă de gimnastică, nu-mi place. Îmi plac mai mult lucrurile care mă distrează. Pentru un personaj de anul trecut, m-am antrenat mult la circ. Trapez, frânghii, plase... Asta mi-a întărit muşchii şi mi-a permis să mănânc mai mult. Mănânc sănătos, nu-mi plac prăjelile. Nu mănânc carne, nici măcar pui, dar mănânc multe legume. Cred că asta ajută. Am avut cândva probleme cu acneea, ca majoritatea fetelor, dar, slavă Domnului, a trecut, iar acum am o piele sănătoasă ! Mă protejez cu creme, îmi curăţ bine tenul şi nu mă culc niciodată machiată. Starea de bine şi fericirea se reflectă cel mai bine pe chip, când eşti îndrăgostit, când ai proiecte. Oricât te-ai omorî la sala de sport şi ai mânca un măr pe zi, dacă eşti o acritură, se vede, iar asta nu acoperă nici un machiaj. Sunt foarte exigentă în muncă, iar asta e bine, mă face să evoluez. Dar sunt şi cel mai sever critic al meu. Nu mă deprim, dar nu pot fi atât de slabă.
Oamenii nu-şi dau seama, dar tu, da, fiindcă ştii că poţi mai mult. Te superi că n-ai reuşit la un moment dat. Sau lucruri mai simple, poate nu din actorie. Dar să stai în pat foarte deprimată şi spoită toată... E fals ! În ultima mea telenovelă, "Dorinţa", personajul meu era la început o fată foarte dezinhibată, o artistă de varietăţi, cu o viaţă destul de grea. Într-un fel, folosea o mască de machiaj pentru a se apăra. Şi era machiată strident. La un moment dat, personajul descoperă că are altă familie. E pierdută într-un sat în care toţi se uită urât la ea. A fost ideea mea să aleagă să treacă de la un machiaj strident, cu gene false şi ruj roşu, la lipsa completă a fardurilor. A fost o schimbare puternică şi m-a ajutat mult, ca actor. Aşa se văd cele două feţe ale personajului şi e mai realist.
PERSONAJELE MELE
Pentru un actor, toate sunt o provocare. Personajul din "Înger sălbatic" a ajuns la inima unui public larg. Sunt oameni care vorbesc alte limbi şi au văzut şi alte seriale ale mele, dar "Înger sălbatic" mi-a deschis poarta lumii şi nu uit asta. Mi-a oferit posibilitatea de a mă remarca pe plan muzical şi de a fi urmărită şi în alte filme şi seriale. Mi-e foarte greu să nu mă implic de la început în fiecare rol şi să nu vin cu idei. Moravia, hai să ne înţelegem. Una e că am întârziat, şi alta să-mi ceri să-ţi arăt fundul. Dacă nu ne implicăm complet, parcă nu ajungem la inima oamenilor. Vreau doar un teren pentru copii. Mă refuzi, tată ? Cholito a fost un personaj la care am colaborat foarte mult. Am avut multe idei. Era primul meu rol important într-o telenovelă clasică. Avea toate caracteristicile unei telenovele clasice, dar i-am adăugat umorul. În acel moment, era ceva nou. Acum parcă se foloseşte mai mult. Cariera de actriţă mi-a permis să intru în casele oamenilor ca o rudă, iar muzica mi-a oferit ocazia de a-i cunoaşte personal. În toate ţările vizitate am ajuns ca şi cântăreaţă. Am călătorit în locuri în care nu credeam să ajung. Sunt foarte mândră să pot duce limba spaniolă în culturi atât de îndepărtate, cu limbi diferite. Şi e foarte greu. În mai şi iunie, anul acesta, am filmat un miniserial pentru televiziunea rusească. A trebuit să vorbesc ruseşte. Mi-am dat seama ce efort fac fanii ca să-mi vorbească în spaniolă. Pentru că, oriunde m-aş duce, oamenii îmi vorbesc în spaniolă. În Rusia, am auzit oameni cântând. "Sunt din Rio de la Plata, inimă latină, în ritm de candombe". Un rus cânta în spaniolă, spunea că e din Rio de la Plata şi vorbea despre candombe, care e specific Uruguay-ului. Aşa s-a întâmplat şi în Polonia, în Ungaria şi în România, unde am filmat un videoclip în castelul lui Dracula. Dincolo de discuri, de vânzări şi de toate astea, rămân cu faptul că pe oameni îi atrage altă cultură, prin munca mea. Simt că le place ceea ce fac şi că vin la concertele mele, că se identifică cu personajele şi cu piesele mele. Cel mai frumos e să simţi că s-au legat prietenii noi. De exemplu, sunt două fete, Esther şi Diana. Sunt două unguroaice. Una stă în Buda, cealaltă în Pesta. Nu se cunoşteau, dar s-au împrietenit prin intermediul fan-clubului şi sunt nedespărţite. Se întâlnesc o dată pe lună la mijlocul podului, pentru că locuiesc la o distanţă de 400 de kilometri una de cealaltă. Pentru mine, e emoţionant, când ştiu că, datorită mie, mii de copii din lume au prieteni noi. E cel mai frumos lucru. Şi fac multe pentru ceilalţi. Se întâlnesc, adună haine pentru copiii nevoiaşi, sărbătoresc Ziua Copilului... E frumos, nu e doar sentimentul că te urmăresc o mulţime de oameni. Asta alimentează doar orgoliul artistului. Multă lume din America Latină e de părere că europenii sunt reci. Nu e adevărat, sunt chiar mai calzi decât cei de aici. Sunt foarte pătimaşi. Am filmat cu actori de acolo, foarte amabili şi prietenoşi. Când am ajuns în Polonia, mă aştepta foarte multă lume la aeroport. Dar erau mai cumpătaţi, nu ca în Ungaria, de exemplu. Au venit mii de tineri la aeroport. Sau în Rusia ! Erau mai rezervaţi, iar eu eram deja mai mare. Am ajuns la hotel şi m-au invitat la o plimbare prin oraşul istoric. Le-am cerut să aştepte să fac un duş. Am fost cu un grup restrâns, care mă însoţea. Ne-am plimbat pe străzi, am intrat în locurile istorice, când am văzut în depărtare
o masă de oameni. M-am gândit că era o manifestaţie şi că nu vom putea vizita zona. Dar maşina s-a oprit în mijlocul aşa-zisei manifestaţii. Era pentru mine. 3.000 de oameni, în piaţă, îmi cântau numele ! Nu-mi venea să cred, fiindcă era prima mea călătorie în Europa de Est. Era surprinzător. Ştiu că am ieşit prin trapa maşinii să-i filmez cu camera mea. O nebunie. Când am fost în Praga, am avut şi acolo persoane de securitate. Nu la fel de multe, dar erau oameni duri. În Praga, nu era o avalanşă de oameni. Ştiu că erau foarte respectuoşi, stăteau la coadă ca să mă salute. Eu voiam să ies, ca să cunosc oraşul. În unele ţări am fost de multe ori, dar echipa mea le cunoaşte mai bine. M-am tot gândit şi am trimis-o pe mama să-mi cumpere o perucă blondă. Mi-a adus peruca, mi-am pus-o şi am ieşit pe uşa din faţă. Am trecut de cordonul de securitate şi nici nu şi-au dat seama. Am petrecut toată ziua afară, îmi amintesc că era primăvară. A început să ningă pe Podul Carol. Pentru mine, a fost o întâmplare fascinante, o senzaţie magică, pe care am putut s-o trăiesc ca oricine din echipă. Când ne-am întors la hotel, îşi dăduseră seama că am fugit
şi chemase cineva poliţia. Paznicii erau roşii ca focul. M-ar fi strâns de gât, dar nu puteau.
M-au rugat să nu mai fac asta, că îi omoară, că e slujba lor. Încă puţin şi anunţau Interpolul, fiindcă nu mă găseau nicăieri. Iar eu n-aveam nici o treabă, cu peruca mea, deja în dezordine.
PROFESIA MEA
Mulţi oameni găsesc o formulă şi rămân la ea. Sunt fericiţi şi mi se pare foarte bine. Dar eu sunt atât de zbuciumată, încât vreau mereu ceva diferit. Dacă am făcut ceva, oricât mi-ar fi mers de bine, următorul proiect trebuie să fie exact opusul, iar oamenii să vadă mai multe Natalii ca actriţă şi ca şi cântăreaţă. Evoluţia mea muzicală a fost mai degrabă eclectică. Mi se întâmplă şi acum, când pregătesc al patrulea disc. Am crescut, am trecut prin multe şi mi-am schimbat şi gusturile. Toate astea se reflectă în munca mea, ca şi cântăreaţă şi compozitoare, fiindcă eu scriu unele dintre piese, dar şi ca actriţă. Îmi place să fac televiziune, dar îmi place să fac şi film. Lucrez la nişte filme independente, unde pot da naştere unor personaje cu care publicul nu prea e obişnuit. Sunt provocări care ies mai bine sau mai puţin bine, dar aşa e viaţa. E o provocare pentru mine ca actriţă să pot interpreta şi alte roluri, ca oamenii să treacă dincolo de personajul Natalia şi să creadă personajul interpretat, ca actriţă. Când joci, deşi îi împrumuţi din trăsăturile tale, e un personaj. Când cânţi, deşi e povestea altuia, eşti tu însuţi. Când oamenii vin la un concert,
ştiu că eu sunt cea care cântă. Se gândesc că povestea din cântec e a mea, iar de multe ori aşa şi e. Deşi nu eu am scris versurile, mă întâlnesc mereu cu autorii şi îi rog să scrie o piesă anume. Cum a fost cu "Rio de la Plata", care spune povestea mea. Muzica îmi dă şansa de a spune multe lucruri la persoana întâi. Nu am deloc pretenţia de a rămâne în istoria muzicii. Îmi ajunge să-mi spună cineva că a fost fericit în ziua aia. Încerc să nu-mi doresc tot timpul multe lucruri. Când ţi se îndeplineşte dorinţa, aceasta se stinge. Şi e puţin pervers. Îţi doreşti imediat altceva şi nu te bucuri de ce ai obţinut. Deşi e foarte greu, să nu credeţi că reuşesc mereu, încerc să-mi doresc ceva şi să muncesc mult pentru asta, iar când obţin acel ceva, să mă bucur cât pot de mult.
PARTENERULUI MEU ŞI ALŢI BĂRBAŢI
Am fost amanta tuturor iubiţilor mei. Şi sunt toţi căsătoriţi ! Vorbesc serios ! Se întâmplă destul de des să se cunoască două persoane, să formeze un cuplu pe ecran şi să ajungă cuplu şi în realitate. Mie nu mi s-a întâmplat niciodată, sunt prietenă cu partenerii mei. Am avut mereu o relaţie când a trebuit să joc. Să spunem că e din respect faţă de propriul partener, ca şi când ai trage cortina, iar acolo nu intră nimeni. Sunt demodată, foarte fidelă şi ştiu să separ lucrurile astea. Unii actori nu reuşesc, dar credeţi-mă că se poate. E bine să legi o relaţie foarte apropiată, iar când vin scene de sărutări, ştii că eşti protejat, că persoana respectivă va avea grijă de tine. În general, în aceste situaţii, femeia e mai expusă decât bărbatul. Când eşti prietenă cu protagonistul, ştii că va avea grijă de tine. Din fericire, aşa mi s-a întâmplat cu toţi junii-primi cu care am jucat, ca Facundo Arana, ca Pablo Rago... N-aş vrea să uit nici unul, fiindcă am lucrat cu mulţi. Dar ne-au legat prietenii frumoase, pe care le-am păstrat. După părerea mea, nu trebuie să pierdem romantismul. Trebuie să existe atât la femei, cât şi la bărbaţi. Asta caut la celălalt, să fie romantic. Pentru că asta îi dă tandreţe şi duioşie vieţii, îi dă căldură şi bucurie. E ca acele lucruri mărunte care nu trebuie să dispară. Nu sunt deloc rece şi calculată în iubire. Înainte de a privi bărbatul ca pe un organ reproducător, sexual, văd un el un tovarăş în momentele de tandreţe. Şi latura sexuală e importantă, dar pentru mine contează mai mult
camaraderia şi sinceritatea. Sunt rezervată când trebuie să vorbesc despre relaţiile mele. Mă retrag. Pe urmă trebuie să am grijă ce spun. E un tovarăş extraordinar, un om pe care îl admir foarte mult. Învăţ multe de la el, are mai multă experienţă decât mine. 20 de ani diferenţă. Dar nu se vede ! El e foarte haios. Oamenii îl cred un rocker nebun, dar sunt foarte departe de adevăr. Îl distrug ! Toată imaginea lui de dur... E chitarist şi vocal în trupa rock "Divididos". Ne-a făcut cunoştinţă un muzician, prieten comun. Nu, nu a fost dragoste la prima vedere, dar a fost o energie de a-ţi dori să fii imediat alături de celălalt. Nu mai întreba nimic !
Simpatica si talentata Laura Cosoi, cea care a făcut senzaţie la show-ul Bailando por un sueno internacional si a jucat in seriale ca "Aniela" sau "La Bloc", si-a descoperit o noua pasiune: echitatia! Deşi unii ar putea sa-l considere un sport periculos, Laurei nu îi este teamă să-l practice tocmai pentru că îi plac foarte mult caii şi consideră că doar aşa poate ajunge să-i înţeleagă şi mai bine.
_resize.jpg)
