Din 1 septembrie, “Tinerii muschetari” (“Young Blades”), urmasi ai lui D’Artagnan si camarazilor sai de arme, isi vor incrucisa din nou spadele, la Pro Cinema, intr-o lupta pe viata si pe moarte pentru rege, dar si pentru onoarea muschetarilor.
Inspirat de romanul “Cei trei muschetari” al lui Dumas, “Tineri muschetari”, difuzat in fiecare miercuri si joi, de la ora 20:00, de Pro Cinema urmareste o noua generatie de muschetari care si-au pus spadele in slujba monarhiei.
D’Artagnan, fiul legendarului muschetar gascon, Siroc, un inventator erudit, Ramon, un spaniol romantic, poet si dezertor din tabăra habsburgilor, rivalii Franţei si Jacqueline, alias Jacques, o femeie deghizata in barbat, fugara din cauza unei acuzatii de crima sint noii eroi ai muschetarilor, care lupta pentru o lume mai buna. Acestia sint membrii Academiei muschetarilor, echivalentul Academiei militare in secolul al 17-lea. Inventii fantastice, magie, intrigi complicate – toate sint aruncate in lupta contra reginei Ann, dar si a maleficului cardinal Mazarin - ales chiar de Richelieu ca succesor al sau - care conduc regatul dupa bunul lor plac.
Creat de Dan Angel si Billy Brown, serialul „Tinerii muschetari” ii are ca protagonisti pe Tobias Mehler, in rolul tinarului D’Artagnan, Mark Hildreth, Zak Santiago, Bruce Boxleitner si Karen Cliche. In rolurile cardinalului Mazarin si al reginei Ann pot fi vazuti Michael Ironside si Sheena Easton.
Desi „Tinerii muschetari” nu a fost un serial foarte longeviv, a stirnit reactii foarte puternice din partea telespectatorilor. Un adevarat fenomen de „cult following” a urmat difuzarii acestei productii. Fanii au infiintat forumuri de discutii despre serial, despre opera lui Dumas, aceasta perioada istorica si legendele muschetarilor. Actorii au acordat interviuri si au organizat intilniri cu fanii. Obiecte de arta inspirate de acest serial au fost create de fani si postate pe un site dedicat acestei productii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Trimiteți un comentariu