Madalina Draghici: Nu sunt in aceasta ipostaza, sunt defapt noua membra a familiei Acasa, iar asta nu poate decat sa ma bucure. :)
Gossip TV: Cât au durat probele pe care le-ai dat la casting şi în ce au constat ele?
Madalina: Au fost 2 zile, in prima am fost o multime de fete. Initial ne-am prezentat apoi am primit un text pe care l-am interpretat in diferite moduri la indicatiile regizorului Bogdan Dumitrescu. A urmat apoi “finala”, :) ziua in care 7 fete si 3 baieti, ramasi in cursa catre rolurile de protagonisti, au venit la Buftea dis de dimineata. Acolo am avut de interpretat mai multe secvente, intre noi dar si cu alti actori printre ei cea care urma a-mi fi mama : Maia Morgenstern.
Gossip TV: Cum ai reacţionat când ai aflat că ai luat castingul şi vei juca un rol principal în „Iubire şi onoare?
Madalina: Aceasta ultima zi de casting din Buftea despre care vorbeam anterior, s-a incheiat seara, pe la 9 cu o veste minunata: m-au ales pe mine. Am ramas muta, asta in conditiile in care mie mi se intampla rar sa raman fara reactie :) Nu-mi venea sa cred si nu stiam cum sa le multumesc ca mi-au oferit sansa asta, ca mi-au acordat atata incredere.
Gossip TV: Descrie-ţi personajul în câteva cuvinte.
Madalina: Ilinca Stuttman...nascuta in Constanta. O fata foarte draga mie, despre care traiesc cu senzatia ca exista aievea, ca parca mi-e prietena. Ea a fost crescuta de mama ei, cu care are o relatie deosebita, este un caracter puternic, cu personalitate si cu un suflet mare plin de iubire.
Gossip TV: Cum este să joci alături de Radu? Ce aveţi în comun?
Madalina: Este confortabil, noi incercand sa ne ajutam reciproc cat de mult putem. Avem in comun in primul rand placerea cu care lucram, dorinta ca Iubire si Onoare sa fie o telenovela indragita de toti, dar in afara de asta ne leaga si multe idei si principii comune.
GossipTV: Aţi fost vreodată colegi de podium?
Madalina: Da, o singura data dupa ce eram deja Amir si Ilinca :)
GossipTV: Cum a fost pentru tine cariera de model?
Madalina: A fost o perioada care m-a impins catre evolutie si independenta, o perioada in care am vazut multe locuri si am cunoscut multi oameni.Gossip TV: Cum este să joci alături de actori cunoscuţi precum Maia Morgenstern sau Marin Moraru?
Madalina: Este onorabil. Ce mai, am doua mame minunate: a mea si a Ilincai :)
Gossip TV: Te uitai la telenovelele de la acasă? Care a fost preferata ta dintre cele româneşti?
Madalina: Da, m-am uitat la cateva si mi-au placut mult cele pe care le-am vizionat pentru ca fiecare avea ceva special si diferit.
GossipTV: Vei face modeling în continuare sau te vei concentra doar pe rolul din „Iubire şi onoare”?
Madalina: Ilinca este prioritatea mea, daca dincolo de ea imi va mai ramane timp, cu cea mai mare placere voi accepta si joburi in modelling.
GossipTV: Spune le cititorilor ceva ce nu stiu despre tine.
Madalina: Imi place foarte mult usturoiul :))
Gossip TV: Un mesaj pentru Gossip TV.
Madalina: Fiti alaturi de noi si urmariti Iubire si Onoare...o poveste de viata minunata.
Trimiteți un comentariu