India vine din 11 ianuarie Acasă

Posted On 14:28 by Devoratorul de TV |

Puterea iubirii va clătina chiar şi cele mai adînc înrădăcinate tradiţii, din 11 ianuarie, de luni până joi de la orele 21.30, ACASĂ, într-o nouă super-producţie braziliană marca Globo, câştigătoarea de anul acesta a premiului Emmy pentru “Cea mai bună telenovelă”: “India” (“Caminho das Indias”). De la producătorii telenovelei fenomen “Clona”, “India” intră în inima culturii indiene, a tradiţiilor, obiceiurilor, cutumelor, dar şi a prejudecăţilor hinduse.
Muzică şi dans, dar şi iubiri imposibile, triunghiuri amoroase, trădări, contraste culturale şi probleme grave ale societăţii contemporane sunt prezente în fiecare episod din telenovela “India”, ACASĂ. O producţie cu un buget impresionant de peste 50 de milioane de dolari, pentru care s-au construit nu mai puţin de 7000 de metri pătraţi de studio şi alţi 13.000 de metri pătraţi de teren au fost amenajaţi pentru filmările exterioare, “India” este creaţia celebrei Gloria Perez, cea care a creat şi telenovela “Clona” şi care în timpul filmărilor la telenovelă a descoperit că suferă de cancer. “India este unul dintre cele mai frumoase proiecte la care am lucrat vreodată. Am reuşit să cuceresc publicul şi să-l fac să se gîndească”, a mărturisit Gloria Perez.
O poveste imposibilă de iubire va aduce faţă în faţă două culturi diferite, cu valori distincte. Pentru prima dată în televiziune, cultura braziliană şi cea indiană se întîlnesc în “India”, o producţie extrem de curajoasă, care va captiva inimile telespectatorilor. O parte din distribuţia telenovelei a petrecut nu mai puţin de 10 săptămîni în India, iar filmările s-au desfăşurat în mai multe oraşe, precum Janipur, sau Rajahstan. Telenovela îi va introduce pe telespectatori în lumea indiană şi îi va iniţia în simbolurile acesteia. Sistemul castelor, căsătoriile aranjate, pregătirile şi ritualurile de lungă durată pentru o căsătorie, problema celor “de neatins”, vor fi prezente în super-producţia “India”. Totuşi, telenovela va trata şi probleme grave ale societăţii contemporane, precum bolile psihice, obsesia pentru frumuseţe, etnocentrismul, sau vandalismul.
Într-o lume în care familia este cea mai importantă, castele sunt foarte bine diferenţiate, iar cei “de neatins” nu valorează nimic, Maya şi Bahuan găsesc iubirea şi sunt gata să sfideze normele vechi de cînd lumea pentru a fi împreună. Telenovela se bucură de o distribuţie excepţională, Juliana Paes, Marcio Garcia şi Rodrigo Lombardi fiind protagoniştii super-producţiei. Pentru prima dată într-un rol principal, Juliana Paes revine ACASĂ, după ce telespectatorii au admirat-o în telenovela “Clona”. Declarată în anul 2006 una dintre cele mai senzuale personalităţi din lume de către revista nord-americană People, Juliana Paes a fost aleasă doi ani la rînd de către cititorii revistei masculine VIP “Cea mai sexy femeie din lume”. Pe Marcio Garcia telespectatorii îl cunosc din telenovela “Celebritate”, difuzată tot ACASĂ, unde revine în telenovela “India” în rolul lui Bahuan. Din distribuţia telenovelei mai fac parte numeroşi actori îndrăgiţi publicului de ACASĂ, precum Leticia Sabatella, cunoscută în special pentru rolul său din telenovela “Clona”, Danton Mello (“Micuţa domnişoară”), Christian Torloni (“Celebritate”), sau Alexandre Borges (“Belissima”, “Celebritate”). În plus, “India” contează şi pe participarea unora dintre cei mai mari actori din Brazilia, precum Lima Duarte, nominalizat la premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de Film de la Veneţia şi cîştigător al menţiunii de onoare la Festivalul de Film de la Cannes, Osmar Prado (“Clona”) şi Tony Ramos. Pentru actori, telenovela nu a fost o misiune uşoară, au învăţat multe lucruri despre cultura indiană, despre cutumele hinduse. Totuşi, aceştia au fost încîntaţi de locaţiile în care au filmat, de costumele spectaculoase şi au intrat chiar şi în rîul Gange pentru a participa la un ritual de purificare.
Frumuseţea şi misterul obiceiurilor indiene vor putea fi admirate ACASĂ în super-producţia “India”. Locaţii superbe atît din India şi Brazilia, cît şi din Dubai, culori vii, costume tradiţionale care pun în valoare frumuseţea corpului feminin, toate acestea vor intra în casele telespectatorilor din 11 ianuarie. În plus, Gloria Perez, scenarista telenovelei, promite şi numeroase scene senzuale între Juliana Paes şi Marcio Garcia. Poveştile personajelor au ţinut cu sufletul la gură telespectatorii din Brazilia, telenovela reuşind să atingă audineţe record de 57 de punct de rating, ceea ce înseamnă că fiecare episod din “India” a fost urmărit cu mare interes de 60 de milioane de telespectatori. Din 11 ianuarie, de luni până joi de la orele 21.30, o poveste impresionantă de iubire, în care valorile şi legile impuse de cultură sunt mai presus decît orice, “India” îi va duce pe telespectatori într-o lume nouă. “India” îşi va dezvălui misterele în fiecare episod al telenovelei, ACASĂ.
edit post
0 Response to 'India vine din 11 ianuarie Acasă'

Trimiteți un comentariu