Am aflat o super stire pe care am sa o impart cu voi, cititorii mei. S-ar parea ca nu Edith Gonzalez ar fi fost prima varianta a producatorilor pentru a o interpreta pe Dona Barbara in telenovela cu acelasi nume difuzata de postul Acasa ci Gaby Spanic. Cu putin timp in urma, actriţa venezueleană Gabriela Spanic a sosit la Lima pentru promovarea campaniei sociale la care lucreaza si a facut si cateva declaratii despre Christian Meier, cel cu care a filmat se pare pilotul telenovelei hit-ul "Doña Baraba", "Din păcate nu am putut salva rolul meu din "Dona Barbara". Am amintiri bune alaturi de Christian Meier, pe care il consider un mare actor. Din pacate, directorii de la Telemundo au avut ceva probleme contractuale şi ei au ales alta protagonista pentru poveste", a spus Spanic. Actrita a tinut sa precizeze ca nu a avut nicio problema cu actrita Edith Gonzales, cea care în final a înlocuit-o în rolul principal. "Mass-media de multe ori exagereaza in ceea ce spune el şi este foarte prost informata, mai ales cu privire la acest subiect. Din fericire, totul s-a rezolvat", a mai spus Gaby.
| edit post
Asa cum am promis, revenim cu un nou interviu cu al doilea actor din "Efect 30" de la Prima TV, Adrian Nicolae, cel care il interpreteaza pe Toma Casian.

Adrian Nicolae din "Efect 30": "Ma apuc de cantat!"
Gossip TV: Spune-ne cateva cuvinte despre personajul tau, Toma Casian.
Adrian Nicolae: Suntem foarte asemanatori. Asta este unul dintre motivele pentru care a fost o reala bucurie si placere pentru care am lucrat la acest proiect. Ocazia de a vorbi despre mine, in mare masura.
Gossip TV: Cati ani ai tu si cati are personajul tau?
A.N.: Amandoi avem 22 de ani.
Gossip TV: Multi inainte! Nu esti la primul rol de serial de televiziune si as vrea sa stiu cu ce e acesta diferit fata de ce ai facut pana acum?
A.N.: Provocarea este mai mare pentru ca si eu sunt mai mare cu doi ani
Gossip TV: Ce alte proiecte mai ai?
A.N.: Multe proiecte in teatru, care ramane prima mea dragoste si la care ma intorc de fiecare data cu placere de fiecare data cand se termina un proiect de televiziune.
Gossip TV: Ce alte pasiuni mai ai in afara de teatru si film?
A.N.: Imi ramane foarte putin timp pentru ca teatrul este pasiune si a devenit meserie. Este complicat sa gasesc ceva pe langa. Ma mai preocupa fotografia dar nu vreau sa fac din asta o meserie. Imi mai place muzica, o sa cant solo. Si chiar o sa lucrez la un musical, “Opera de trei parale”, unde o sa am rolul principal.
Gossip TV: Intre “Iubire ca in filme” si “Efect 30” au trecut 2 ani. Ce ai facut in acesti ani?
A.N.: Mi-am continuat studiile si am lucrat cu oameni foarte priceputi din alte tari. Am lucrat mult pe teatru cu oameni din Milano, Budapesta…
Gossip TV: Cum a fost sa lucrezi cu Andreea Raicu?
A.N.: N-am prea lucrat cu ea mai deloc, ar fi ciudat sa vorbesc despre Andreea.
| edit post
V-am povestit deja ca interpreta Mariselei din "Dona Barbara" de Acasa, a renuntat la colaborarea cu postul Telemundo dupa experienta "Clona". Astfel ca actrita ar putea ajunge la Hollywood asa cum a declarat revistei TV y Novelas. Si nu singura, ci alaturi de iubitul ei, Christian Meier, care a patit acelasi lucru cu producatorii telenovelei "Bella Calamidades". Astfel ca cei doi au anuntat ca ar vrea sa paraseasca lumea telenovelelor si sa se indrepte catre Hollywood in cautarea unor super oferte.
| edit post

Silvia Navarro a pozat in SO!

Posted On 17:49 by Devoratorul de TV | 0 comentarii

Vedeta din telenovelele "Manana para siempre", "Montecristo" si "La heredera" a pozat in revista "SO!". Actrita Silvia Navarro a pozat alaturi de mai multi cai de care s-a indragostit.
| edit post

Probleme pentru Jencarlos Canela

Posted On 13:53 by Devoratorul de TV | 0 comentarii

Interpretul lui Asdrubal din "Dona Barbara" are probleme in familie. Mai precis, sora actorului Jencarlos Canela a ajuns la spital iar toata familia actorului este ingrijoarata de soarta acesteia.
| edit post

Un nou rol pentru Sofer

Posted On 13:43 by Devoratorul de TV | 0 comentarii

Dupa ce a jucat un rol important in fostul "Melrose Place" actrita Rena Sofer a primit un nou angajament. De data aceasta va aparea in serialul "NCIS", ce va incepe in curand si la AXN.
| edit post

Noutati din TV y Novelas

Posted On 13:25 by Devoratorul de TV | 0 comentarii

Asa arata coperta din 10 octombrie a revistei "TV y Novelas".
| edit post

Ei sunt personajele din "Bella Calamidades"

Posted On 11:22 by Devoratorul de TV | 0 comentarii







Ei sunt cei mai importanti actori care joaca in "Bella Calamidades" si personajele pe care le interpreteaza.
| edit post

Soap News

Posted On 11:17 by Devoratorul de TV | 0 comentarii

Iata inca o coperta a unei reviste de soapopera.
| edit post

Fostii membrii RBD activi pe Twitter

Posted On 11:11 by Devoratorul de TV | 3 comentarii



Dulce Maria, Christian Chavez si Anahi sunt foarte activi pe conturile lor de twitter de pe internet. Ei posteza mereu fotografii si anunturi, asa ca va arat si eu cateva dintre pozele postate de ei.
| edit post

Aniversaţii zilei

Posted On 00:02 by Devoratorul de TV | 0 comentarii

Astăzi, 31 octombrie, avem opt sărbătoriţi. Dermot Mulroney din “Friends” şi “My best friends wedings” împlineşte 46 de ani, Rob Schneider din “227” - 46 de ani, Samaire Armstrong (foto) din “The OC”, “Anturaj” şi “Numbers” - 29 de ani, Nolan North din “NAVY NICS”, “Port Charles”, “General Hospital” şi “Sub pamint srl” - 39 de ani, Kim Rossi Stuart din “Fantaghiro” - 40 de ani, Deidre Hall din “Zile din viata noastra” - 62 de ani, Justin Catwin din “Lost”, “Traffic” şi “Smallville” - 27 de ani şi Johnny Whitworth din “CSI: Miami” - 34 de ani. Gossip TV şi Devoratorul de TV le urează "La Mulţi Ani!".
| edit post

Stirea de la prima ora! Maite nu mai joaca cu Levy?

Posted On 00:00 by Devoratorul de TV | 0 comentarii

Deja m-am obisnuit sa dau stiri cu fostii membrii ai trupei RBD sau din telenovela "Rebelde" si apoi sa fie dezmintite. S-ar parea ca Maite nu va juca in piesa de teatru cu William Levy. "Am primit oferta dar am refuzat-o" a declarat Maite Perroni. Asa sa fie? Vom vedea...
| edit post
Celebra actrita Adela Noriega, pe care ati vazut-o de curand in "Focul iubirii" de la Acasa va juca intr-o noua telenovela, dupa cum v-am informat deja. Aceasta se va numi "Pacado Mortal", va fi produsa de Telemundo si va juca alaturi de Marlene Favela, unde vor interpreta o mama si fiica ei.
| edit post

Stefana Samfira se intoarce Acasa

Posted On 21:41 by Devoratorul de TV | 0 comentarii

Dupa ce a jucat un rol negativ in "Iubire ca in filme", Stefana Samfira se intoarce Acasa, anunta ziarul can can. Ea va juca rolul Reginei Maria in "Aniela", primul serial de epoca difuzat de postul Acasa, in fiecare zi de luni pana joi, de la ora 20.30. Stefana va juca din nou alaturi de tatal sau, Florin Zamfirescu, care se va alatura si el distributiei serialului, dupa cum scrie revista TV Satelit.
| edit post

Poncho nu mai are timp

Posted On 21:25 by Devoratorul de TV | 0 comentarii

De curand a avut loc lansarea filmului "Venezzia", in care rolurile principale sunt interpretate de Ruddy Rodriguez si Alfonso Poncho Herrera. S-ar parea ca filmul a castigat deja un premiu pentru cel mai bun film la ARPA International Film Festival iar de curand a fost lansat. Lansare la care au participat doar Ruddy Rodriguez, Christian Acosta si Alejandro Chaban. Din pacate, Alfonso Poncho Herrera nu a putut participa la premiera filmului din cauza ca este ocupat cu filmarile la Camaleones in Mexic.
| edit post

Ce îi place lui William Levy?

Posted On 17:01 by Devoratorul de TV | 3 comentarii

Revista "Telenovela y Estrellas" a publicat un articol despre ce-i place actorului din "Sortilegio" şi "Iubire cu chip rebel". Dintre preferinţele lui William Levy amintim dansurile salsa şi merengue, să joace baseball, perfumurile fresh, îi place cum cântă Jose Jose. Ar vrea să ajungă în India, Egipt şi îi plac spaghetelebolognese. Acestea sunt doar câteva din plăcerile sexosului actor.
| edit post

A apărut noul număr din TV Satelit

Posted On 16:07 by Devoratorul de TV | 0 comentarii

Cititorii revistei TV Satelit pot găsi revista la chioşcuri. Numărul acesta îi are pe copertă pe Escu şi Lăzăruţ, prezentatorii de la Super Bingo de la Antena 1. Din acest număr mai puteţi citi articole despre Rocsana Marcu,"Anatomia lui Grey", Eric Braeden, Jennifer Aniston, Lucian Viziru, Florin Zamfirescu din "Aniela", materiale despre serialele "Furtună la palat", "Gossip Girl", "Flash Forward" şi Mediumul". La pagina de poveşti veţi găsi un amplu material despre Marian Râlea, care face un super rol în "Aniela", cel al nebunului Serafim.
| edit post

Dulce Maria nu se iubeşte cu Pedro Damian

Posted On 11:30 by Devoratorul de TV | 1 comentarii

În urmă cu câteva zile a apărut un zvon că Dulce Maria ar avea o relaţie cu fostul impresar RBD şi producătorul telenovelei "Rebelde", Pedro Damian. Dulce Maria a declarat că nu-i adevărat şi a şi acordat un interviu pe această temă.

| edit post

"Neveste disperate" până în 2013!

Posted On 10:58 by Devoratorul de TV | 0 comentarii

Creatorul serialului Marc Cherry a declarat că a bătut palma pentru a mai continua serialul cu câteva sezoane. Astfel că se aude că "Neveste disperate" continuă până în 2013! Nouă ne plac "Nevestele disperate", aşa că pot continua la nesfârşit.
| edit post

Nu are gripă porcină

Posted On 10:47 by Devoratorul de TV | 0 comentarii

Mulţi s-au aruncat să scrie că Teri Hatcher din "Neveste disperate" are gripă porcină, însă nu este aşa. Susan din "Desperate Housewives" "nu are probleme şi nici nu dă semne că ar avea" au declarat cei apropiaţi actriţei.
| edit post

Primul trailer "Lost" - sezonul 6

Posted On 10:35 by Devoratorul de TV | 0 comentarii

Aţi observat că au început să apară primele informaţii despre "Lost" dar şi primele postere. Aşteptăm fotografiile de promovare sau cele din primele episoade. Iată şi primul promo.

| edit post

Noutăţi din soap opera

Posted On 10:22 by Devoratorul de TV | 0 comentarii

Se ştie deja că Eric Braeden s-a întors victorios pe platourile de filmare de la "Tânăr şi neliniştit" şi că Scot Reeves se întoarce la soap opera. Despre toate acestea dar şi multe altele scriu cele două reviste de soap opera.
| edit post

Aniversaţii zilei

Posted On 00:03 by Devoratorul de TV | 0 comentarii

Astăzi, 30 octombrie, avem şase sărbătoriţi. Nia Long din “Everwood” şi “Third Watch” împlineşte 39 de ani, Henry Winkler din “Out of Practice” - 64 de ani, Kevin Pollak din “Viata cu Bonnie” - 52 de ani, Harry Hamlin din “Veronica Mars” şi “Moovie Star” - 58 de ani, Jack Plotnick din “Ellen” şi “Ugly Betty” - 41 de ani, Christopher McDaniel din “Days of your Lives” şi “Navy NCIS” - 29 de ani. Gossip TV şi Devoratorul de TV le urează "La Mulţi Ani!".
| edit post
Starul portorican intra in lumea afacerilor. Cantaretul si actorul Chayanne va avea propiul parfum care se pare ca va purta numele "Brizz". V-ar placea sa mirositi a Brizz de la Chayanne?
| edit post
Daca ati urmarit primul serial de epoca "Aniela" difuzat Acasa, de luni pana joi, de la ora 20.30, ati observat in promo ca va aparea Teresa Elefterios. Teresa este sora Anielei si fiica Marucai Elefterios, care se intoarce de la Paris. Cea care o interpreteaza pe Teresa este Adina Galupa, pe care o stiti din "Iubire ca in filme" si apoi cu rolul Fefe din "Inima de tigan" si apoi din "Regina". Adina joaca din nou cu Adela Popescu, cu care a mai jucat in "Iubire ca in filme", unde era sora mai mica a personajului interpretat de Adela. De data aceasta Adina va interpreta rolul de sora mai mare a Adelei - Anielei.
| edit post

Julia Louis- Dreyfus a fost atacată de tarantulă

Posted On 17:56 by Devoratorul de TV | 0 comentarii

Julia Louis- Dreyfus, actrita care interpreteaza rolul lui Elaine in serialul “Seinfeld” pe care telespectatorii Pro Cinema il pot urmari din 4 noiembrie, in fiecare miercuri si joi, de la ora 21:00, a hotarit impreuna cu sotul ei, Brad Hall, sa-si petreaca aniversarea casatoriei in Peru. Ideea s-a dovedit foarte inspirata, iar sotii au petrecut momente foarte romantice pina in ultima zi cind totul era sa se sfirseasca intr-un dezastru. Vedeta din “Seinfeld” si-a dorit sa vada ruinele de la Machu Picchu insa imediat ce a ajuns acolo a regretat – si aceasta nu pentru ca locul nu ar fi fost foarte pitoresc.
“Am fost foarte agitata, pentru ca in acea zona exista tot felul de serpi veninosi si insecte periculoase, care-ti pot intra in uretra si apoi sa creasca in interiorul corpului tau”, spune Dreyfus. “Cind ne-am intors in camera, am simtit ca ceva merge pe piciorul meu, dar nu am dat importanta. Citeva secunde mai tirziu, am observat pe spatele lui Brad ceva odios – o tarantula, care arata ca acelea de jucarie folosite de Halloween – atit era de mare! Am tipat cit m-au tinut puterile – Brad, ai o tarantula pe spate! – iar el si-a scos camara cu un gest atit de brutal, incit a rupt-o in doua. Paianjenul a cazut pe podea, dar eu am continuat sa tip pina cind in camera au navalit persoane care voiau sa ne vine in ajutor. Este intr-adevar o tarantula si aveti mare noroc ca nu va muscat, ne-a spus ghidul. N-am mai cerut amanunte suplimentare pentru ca voiam sa dorm in acea noapte”, a mai adaugat vedeta serialului “Seinfeld”.
| edit post

Primul poster din "Lost" - sezonul 6

Posted On 17:40 by Devoratorul de TV | 0 comentarii

A apărut primul poster de promovare al sezonului 6 din "Lost: Naufragiaţii", care este şi ultimul al serialului. Sper să vă placă.
| edit post

Katie Barbieri joacă în "Bella Calamidades"

Posted On 16:25 by Devoratorul de TV | 0 comentarii

O ştiţi din "Dona Barbara", unde o interpretează pe Cecilia, iar acum are un nou angajament. Actriţa Katie Barbieri şi-a schimbat look-ul şi a primit un nou rol alături de Danna Garcia în "Bella Calamidades".
| edit post

Interpretul lui Justin Russo din serialul "Magicienii din Waverly Place" de pe Disney Channel a devenit şi regizor. David Henrie şi-a făcut debutul regizoral cu pelicula "Boo". Pe David o sa-l vedeţi şi în week end în filmul "Magicienii din Waverly Place", realizat după serialul cu acelaşi titlu, tot la Disney Channel.
| edit post

"Răzbunarea Victoriei" se întoarce Acasă

Posted On 15:31 by Devoratorul de TV | 5 comentarii

“Răzbunarea Victoriei” (“Olvidarte jamas”), povestea unei femei care luptă să-şi recupereze fericirea, dar care pentru a reuşi trebuie să se răzbune pe toţi cei care i-au transformat trecutul în umbre, revine ACASĂ din 11 noiembrie, de luni până vineri de la orele 12.15.
În rolul principal telespectatorii o vor recunoaşte pe frumoasa venezueleană Sonya Smith, cunoscută publicului de ACASĂ şi din telenovela “Mariú” şi mexicanul Gabriel Porras. “Sonya şi Gabriel formează o pereche foarte bună şi împreună transmit toate emoţiile complexe ale dramei prin care trec personajele lor”, a declarat reprezentatul Venevision, foarte sigur pe succesul acestei producţii.
Cei doi protagonişti s-au înţeles atât de bine în la filmările pentru “Răzbunarea Victoriei”, încât în scurt timp relaţia lor s-a conturat şi în viaţa reală. Povestea lor de iubire a acaparat atenţia presei, iar cei doi s-au hotărât în anul 2008 să se căsătorească în secret.
“Răzbunarea Victoriei” va cuceri şi prin tema muzicală care este interpretată de celebrul Pablo Montero, actorul şi cântăreţul de talie internaţională pe care telespectatorii de ACASĂ l-au putut vedea cel mai recent în telenovela “Focul iubirii”.
Din 11 noiembrie, de luni până vineri de la orele 12.15, telespectatorii âi vor putea vedea ACASĂ pe Sonya Smith şi Gabriel Porras în producţia “Răzbunarea Victoriei”.
| edit post

"Chuck" merge mai departe

Posted On 15:13 by Devoratorul de TV | 1 comentarii

Deşi se anunţase că serialul "Chuck", difuzat şi la noi de PRO TV, nu va avea un viitor prea strălucit, iata ca au apărut noutăţi. S-ar părea că postul NBC a anunţat că vor mai exista câteva episoade la care se lucrează în aceste zile.
| edit post
Mâine seară, fanii serialului "State de România" trebuie să fue cu ochii pe emisiunea "Dansez pentru tine" de la Pro TV. Pentru că platoul emisiunii “Dansez pentru tine” va fi de-a dreptul electrizat de prezenta actorilor Doiniţa Oancea şi Octavian Strunila, alias Minodora si Stiven din serialul “State de Romania” de la Pro Tv, au pregatit pentru vineri un dans special, un electric boogie cu influente de dans tiganesc conceput de coregraful Lilian Caraus care-i si pregateste la dans pe talentatii actori. Pe langa faptul ca isi pun tot sufletul ca dansul de vineri sa iasa un adevarat spectacol, Doinita si Octavian sunt fericiti ca prin dansul lor pot face un bine si pot pot ajuta trei frati extrem de talentati sa-si poata duce mai departe visul. Fratii Aiordachioaiei sunt artisti – Timotei, cel mai mare in varsta de 14 ani, picteaza si este elev la Liceul Tonitza, Andrei in varsta de 13 ani canta la corn, iar mezinul, Razvan in varsta de 8 ani, face vioara. Familia Aiordachioaiei locuieste in Bucuresti intr-o garsoniera in care fiecare copil are coltul lui de camera, iar parintii impart un loc mic, reamenajat intr-o debara desfiintata. Parintii ii privesc, de multe ori cu lacrimi in ochi, pentru ca se tem ca zborul acestor copii talentati sa nu se franga din pricina lipsurilor materiale.
| edit post

10 ani de "Betty cea urâtă"

Posted On 12:57 by Devoratorul de TV | 0 comentarii

În 1999 se lansa pe piaţă telenovela "Yo soy Betty, la fea", o poveste cu o tipă urâtă care se numea Beatriz Aurora 'Betty' Pinzón Solano si era interpretată de Ana María Orozco. De atunci au trecut 10 ani si s-au realizat nenumărate alte variante ale acestei poveşti. Preferata mea este varianta SUA, "Betty cea urâtă din New York", cu America Ferrera.
| edit post

Aniversaţii zilei

Posted On 00:02 by Devoratorul de TV | 0 comentarii


Astăzi, 29 octombrie, avem nouă sărbătoriţi. Ben Foster din “Sub pamant SRL” împlineşte 29 de ani, Brendan Fehr din “Roswell”, “CSI: Miami” - 32 de ani, Julio Camejo (foto) din “Heridas de amor” şi “Rebelde” - 32 de ani, Gabrielle Union din “Al 7 lea cer” - 37 de ani, Florencia Raggi (foto) din “Milady” - 37 de ani, Tracee Ellis Ross din “Grielfiriend” - 37 de ani, Grayson McCouch din “Legacy”, “As the World Turns” şi “All Souls” .- 41 de ani, Finola Gughes din “General Hospital”, “Farmece” şi “All My Children” - 50 de ani, Kate Jackson din “Babby Boom” şi “Ingerii lui Charlie” - 61 de ani şi Joely Fisher din “Neveste disperate”, “Til Death”, “Grosse Pointe” şi “Normal şi Ohio” - 42 de ani. Gossip TV şi Devoratorul de TV le urează "La Mulţi Ani!"
| edit post
Vedeta latino, care a fost invitata sa-si joace propriul rol in "Betty cea urata din New York" apare pe coperta revistei Rolling Stone. In acest numar puteti afla secretele Shakirei.
| edit post



Starul latino a primit invitatia de a aparea caa guest star in "Atrévete a Soñar". David Bisbal a acceptat si a cantat piesa "Mi princesa" de pe noul sau album abia lansat. Iata si cateva fotografii din episodul respectiv publicate de site-ul detelenovelas.com.
| edit post