Aniela are site!

Posted On 09:34 by Devoratorul de TV |



Asa cum v-am povestit deja, serialul de epoca Aniela de Acasa are deja site. Iată şi comunicatul oficial.
Luni, 17 august, se lansează site-ul http://aniela.acasatv.ro/, unde internauţii pot face un tur virtual în anii 1900 şi pot afla în exclusivitate ştiri despre actorii din primul serial românesc de epocă- “Aniela”, realizat de Promance şi difuzat ACASĂ din această toamnă.
Toţi cei care s-au întrebat măcar o dată cum trăiau străbunicii noştri, vor avea ocazia să intre în lumea Bucureştilor de la 1900, pe http://aniela.acasatv.ro/. Acolo vor descoperi decorurile incredibile care reproduc în detaliu arhitectura româneasca a epocii şi locaţii impresionante în care se filmează secvenţe din “Aniela”, precum Palatul Mogoşoaia, Conacul de la Joiţa, Domeniul Ştirbei sau Muzeul Goleşti. Femeile vor fi încântate să afle care erau elementele şi accesoriile care nu puteau să lipsească din garderoba celor de atunci, despre complexitatea coafurilor şi a creaţiilor vestimentare, despre machiajul care era elaborat, dar discret în acelaşi timp şi nu în ultimul rând despre capriciile acelor vremuri.
Internauţii vor fi la curent cu ultimele noutăţi legate de Adela Popescu, Mihai Petre şi toţi actorii care vor juca în “Aniela”, vor putea urmîri ştiri video cu imagini inedite de pe platourile de filmare ale serialului şi sute de imagini în exclusivitate în galeriile foto de pe site. Tot aici vor afla, în premieră, povestea primul serial românesc de epocă, vor descoperi relaţiile dintre personaje, distribuţia completă, dar şi echipa tehnică. Mai mult, http://aniela.acasatv.ro/ îi invită pe toţi cei interesaţi de acea epocă să facă un tur virtual în câteva dintre cele 96 de decoruri interioare create special pentru serialul “Aniela”.
Care erau cele mai importante dansuri ale epocii? Ce muzică se auzea în carciumile de pe străzile pline de istorie ale Micului Paris? Ce faceau oamenii în timpul liber? Care erau regulile stricte de politete de acum un secol sau care era educaţia de care beneficiau atunci ? Toate aceste răaspunsuri si multe altele, pe http://aniela.acasatv.ro/
edit post
4 Response to 'Aniela are site!'
  1. Anonim
    http://gossip-tv.blogspot.com/2009/08/aniela-are-site.html?showComment=1250509973738#c5531415972947245987'> 17 august 2009 la 14:52

    Dar de ce nu apar toti actorii?

     

  2. Devoratorul de TV
    http://gossip-tv.blogspot.com/2009/08/aniela-are-site.html?showComment=1250520543366#c2318383386280298523'> 17 august 2009 la 17:49

    Daca te uiti pe site vei vedea ca sunt toti. Uita te cu atentie.

     

  3. Anonim
    http://gossip-tv.blogspot.com/2009/08/aniela-are-site.html?showComment=1250768047724#c5628434342198902893'> 20 august 2009 la 14:34

    ACTORII SUNT DE NERECUNOSCUT,E CEVA DE POVESTE .WONDERFUL!

     

  4. Anonim
    http://gossip-tv.blogspot.com/2009/08/aniela-are-site.html?showComment=1254334231886#c5154032063259415999'> 30 septembrie 2009 la 21:10

    as vrea sa apara un site despre toti actorii detalii despre ei si multe poze cu ei.

     

Trimiteți un comentariu