Aşa cum v-am anunţat deja de două ori, Loredana va cânta melodii de odinioară îm "Aniela", primul serial de epocă difuzat de postul Acasă, din toamnă. Solista actriţă va cânta melodii din Bucureştiul de de odinioară. Lori va interpreta rolul unei cântăreaţe cunoscute şi adorată în Bucureşti la începutul secolului trecut: ”Personajul meu se numeşte Mimi şi este o fată născută într-o familie săracă, o fată modestă, care ajunge la oraş şi cântă într-o cârciumă din Bucureşti. Atrage în fiecare seară multă lume care vine să o asculte, spre bucuria cârciumarului că i se golesc butoaiele. Ea vrea doar sa cânte, să se simtă bine şi să îi facă şi pe ceilalţi să se simtă la fel, dar şi să descopere tinere talente. Melodiile pe care ea le cântă o ajută să înţeleagă că iubirea vine în primul rând prin muzică. Carciuma este locul în care se vor ţese foarte multe intrigi şi cu siguranţă Mimi va fi părtaşa unor evenimente interesante”, spune Loredana.
Propunerea de a juca în ”Aniela” a fost o dublă provocare pentru Loredana, atât pe plan muzical, cât şi actoricesc: ”Postul ACASĂ deja şi-a obişnuit publicul cu producţii extraordinare, iar “Aniela” este o provocare pentru toata lumea. Trebuie să intru in pielea unui personaj care a trăit în altă epocă, iar pentru asta am făcut o documentare despre acea perioadă, am studiat muzica de atunci, felul oamenilor de a vorbi, de a se îmbrăca, gesturile, atitudinea”, adaugă Loredana.
Telespectatorii vor asculta şlagăre celebre din Bucureştiul de odinioară, interpretate de o voce celebră din zilele noastre - Loredana, în primul serial românesc de epocă - “Aniela”, din această toamnă, ACASĂ.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Trimiteți un comentariu