Din 11 iulie, în fiecare duminică de la miezul nopţii, la Pro Cinema începe numărătoarea inversă. Unul dintre cele mai cunoscute seriale poliţiste europene, „Cuenta Atras – Numărătoare inversă” îi va prinde pe telespectatorii Pro Cinema într-un joc spectaculos de urmăriri şi investigaţii pline de suspans.
În fiecare episod, poliţiştii de la Unitatea 7 se confruntă cu cazuri aparent imposibile şi mistere pe care doar o echipă de elită le poate elucida. Dani Martin, un cunoscut actor spaniol şi liderul popularei trupe rock din Spania, „El canto del Loco”, este protagonistul serialului de la Pro Cinema. Dani Martin este un actor apreciat în Peninsula Iberică, iar pe plan internaţional a devenit cunoscut din serialul „Oamenii lui Paco”, sau cu filmul lui Pedro Almodovar, „Îmbrăţişări frânte”. În „Cuenta Atras – Numărătoare inversă”, Dani Martin este detectivul Corso, liderul unei brigăzi de poliţie pentru care situaţiile limită sunt la ordinea zilei.
„Cuenta Atras – Numărătoare inversă” este o ambiţioasă producţie spaniolă, atât din punct de vedere al scenariului, cât şi al realizărilor tehnice. Serialul este filmat în proporţie de 70% în decoruri exterioare, ceea ce din punct de vedere tehnic a fost destul de dificil pentru echipa de producţie, dar acţiunea este astfel cu atât mai credibilă. Primul episod al serialului a fost urmărit de aproape trei milioane de telespectatori doar în Spania, iar producţia a fost distribuită în peste 20 de ţări pe patru continente.
Fiecare episod începe cu închiderea cazului, sau cu un moment cheie din investigaţia acestuia, urmând ca pe parcurs piesele din puzzle să fie completate, iar telespectatorul să descopere imaginea de ansamblu. Serialul contează pe numeroase efecte speciale, la care a lucrat o echipă de mai bine de o sută de experţi. Efectele sunt atât fizice - explozii distrugătoare, accidente automobilistice, sau împuşcături, precum şi digitale (incendii nimicitoare, avioane în curs de prăbuşire), iar toate aceste efecte au necesitat o laborioasă şi minuţioasă muncă de postproducţie.
Alături de Dani Martin, din distribuţia serialului „Cuenta Atras – Numărătoare inversă” mai fac parte şi Barbara Lennie, Alex Gonzalez, precum şi veteranii Manuel Tejada şi Mariano Llorente. La Pro Cinema din 11 iulie, în fiecare duminică de la miezul nopţii, noi cazuri şi crime misterioase vor fi rezolvate de poliţiştii din „Cuenta Atras – Numărătoare inversă”.
Din 11 iulie de la miezul nopţii, Numărătoarea inversă începe la Pro Cinema
Posted On 16:33 by Devoratorul de TV |
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Trimiteți un comentariu