Se gândeşte, cumva, Sawyer c-ar putea trăi şi-n altă parte decât pe insulă?
Nu prea cred. Sper că Sawyer va găsi un motiv să trăiască şi-n afara acestui microcosmos... am mai spus-o. E ceea ce sper pentru personajul ăsta. Nu ştiu dacă se gândeşte sau ba. Cred că a evoluat mult şi sper că, până la final, va simţi c-are dreptul la o a doua şansă. Dar nu-i clar. A făcut nişte lucruri foarte rele şi-o ştie... Deci dacă va avea parte de-o viaţă dincolo de insulă, cred că va fi alta decât cea de înainte. Are de rezolvat problemele cu propria-i karmă. Trebuie să se schimbe. Nu mai poate fi cel de înainte.

Există vreo ocazie pe care Sawyer s-o fi ratat pe insulă?
Da. Cred că putea s-o ducă mai bine dacă îi trata altfel pe oameni şi dacă lega nişte prietenii... Dar frumuseţea personajului stă în faptul că are nevoie de lecţii dure pentru a învaţa ceva. De fiecare dată când face rău cuiva de pe insulă, i se întoarce împotrivă. E bătut des, ostracizat... Şi-a făcut viaţa grea pe insulă cu mâna lui şi scenariştii au subliniat asta cu fiecare ocazie. De fapt... au făcut-o cu toate personajele. Trebuie să-ţi confrunţi demonii, să înveţi sau să mori. Da, dacă îşi învăţa lecţiile mai repede, i-ar fi fost mai uşor... dar nu e genul lui.

Care sunt poreclele favorite din cele inventate de Sawyer pentru ceilalţi?
Îmi plac foarte multe. Aş vrea să pot spune că eu le-am inventat. Singura scrisă de mine şi folosită e „obraji dulci”, din pilot. Îmi place „gogoaşă”, deşi e o răutate la adresa lui Hurley. „Gogoaşă” e amuzant. Şi-mi place „pistruiată”. La început nu mă omoram după ea, dar acum m-am obişnuit. Şi mi-a plăcut „Sally praştia”, apropo de fata lui Ben. „Sally praştia” a fost amuzant. „Domnul Curăţenie”, pentru Locke, îl descrie perfect. Din punct de vedere al poreclelor, a fost foarte distractiv. .

Care e momentul tău favorit din Lost?
Grea întrebare! Unul ţine de episodul The Long Con. Mi-a plăcut discursul cu armele. Cea cu şeriful... A fost o scenă amuzantă şi încordată. Am avut de rostit un monolog de faţă cu întreaga distribuţie. Am avut emoţii, dar a fost distractiv. Şi, deşi sunt foarte grele, mi-au plăcut toate scenele de pe apă – pluta aruncată în aer, etc... Mi-a plăcut episodul cu mine şi cu Harold Perrineau pe bucăţica aia de plută... nici n-aveam loc de mişcare... Eram ca-ntr-o producţie teatrală.

Care e cel mai mare mister din Lost?
Ce naiba se petrece? Zău, unde suntem? Vreau să aflu asta şi e interesant să fii de şase ani în serial şi să nu ştii care-i răspunsul la întrebarea asta. Unde suntem şi ce e locul ăsta? Suntem morţi cu toţii? Suntem vii? Abia aştept răspunsul. Singurul lucru ghicit a fost când am spus că insula se mişcă la fel ca Steaua Morţii. Şi Damon a început să se poarte ciudat şi am ştiut c-am nimerit-o. Dar asta a fost cu ceva timp în urmă...

Ai o teorie apropo de cum se va termina Lost?
Nu. Am renunţat la teorii. Scenariştii sunt geniali şi-am încredere în ceea ce fac. Sper să fie bine... Asta speră toată lumea... un final concis şi plin de semnificaţii.

Cum a devenit Sawyer credincios?
Din pricina circumstanţelor. A lecţiilor primite. Nu era deloc credincios, dar tot ceea ce s-a petrecut pe insulă l-a făcut să se schimbe... a existat şi o călătorie temporală... Dacă vrei să supravieţuieşti, iar el e un supravieţuitor, trebuie să accepţi ceea ce ţi se întâmplă... A trebuit s-accepte că nu toate lucrurile au o explicaţie.

Pe cine iubeşte Sawyer cu adevărat?
Hurley. Nu... A iubit-o pe Juliet. Eo dihotomie. O iubeşte pe Kate pentru că e inevitabil. Nu poate să n-o iubească. Aşa e scris. A aflat ce înseamnă dragostea adevărată cu Juliet... a fost o relaţie adevărată. A trebuit să înveţe despre ce e vorba pentru că iubirea aceea inevitabilă e diferită de una cultivată. Sunt două lucruri diferite. A învăţat multe fiind cu Juliet şi a fost ceva diferit de ceea ce ştia personajul lui. Iubirea inevitabilă e diferită... n-ai cum s-o controlezi. Dar a alege să începi o relaţie şi să ai grijă de ea, e cu totul altceva. A trebuit să renunţe la mai multe scuturi... Dar a făcut-o.

Dacă nu erai Sawyer, ce alt personaj din Lost ţi-ar fi plăcut să fii?
Locke ar fi fost amuzant. E un personaj amuzant. Îmi place dihotomia personajului... înainte de venirea pe insulă era atât de vulnerabi, era o victimă. Şi pe insulă e un soi de Indiana Jones. Îmi place dihotomia asta. E amuzantă pentru un actor. Şi-mi place Hurley, pentru că el e sufletul serialului. Mă emoţionează. E personaj comic, dar e şi sufletul serialului. Îi uneşte pe oameni. E un rol distractiv...

Dacă nu erai actor, ce-ai fi vrut să fii?
Un vagabond... Nu... Am vorbit de asta cu soţia mea – pe atunci era doar iubită - şi tocmai îmi dădeam demisia... din nou. Voiam să fiu pădurar şi agent imobiliar pentru că iubesc natura şi mi-am dorit mereu o fermă. Şi mi-am zis ca dacă tot nu-mi permit una, măcar să lucrez în mediul ăla. Deci asta era ideea mea cea genială – să fiu pădurar şi să câştig bani din imobiliare.

De ce crezi că are Lost un asemenea succes?
Pentru că oferă o mare diversitate de actori, limbi şi culturi, şi pentru că, astfel, a spart formula TV. Am avut subtitluri! Nu prea se-ntâmplă... Pentru subtitluri, mergi să vezi filme independente... Cred că serialul are câte ceva pentru fiecare om din lumea asta. E un serial despre oameni, nu ţine de un gen anume, precum serialele poliţiste, de exemplu. Nu se reduce totul la America. E un serial despre viaţă. E valabil în toată lumea.

Poţi face un rezumat al experienţei Lost în una-două propoziţii?
Grele întrebări! A fost o călătorie grozavă... ciudată. Probabil că va rămâne una dintre cele mai importante şi provocatoare experienţe artistice de care voi avea, vreodată, parte. Sunt foarte recunoscător. A fost distractiv.