“A trecut ceva timp de la casting, asteptarea pana la prima zi de filmare a fost placuta si constructiva fiindca am avut timp sa pun la punct personajul, am citit carti, am vazut filme. Joc rolul Azizei, o tanara de origine musulmana, este un rol de compozitie pentru mine. Primul pas a fost participarea la casting, m-am dus acolo cu dorinta de a da maxim din ce pot eu. Mi s-a cerut sa am o explozie de emotii si sa ma pun intr-o situatie in care nu am mai fost pana atunci si mi-a reusit, am fost o surpriza placuta chiar si pentru mine. Am avut sansa sa fiu aleasa din cateva zeci de fete si cand am aflat ca am trecut testul am trait sentimente unice, de bucurie maxima. O sa-mi aduc aminte de ziua asta toata viata, cu siguranta. Iar acum tot ce vreau este ca, atunci cand oamenii se vor uita la “Iubire si onoare” si vor vedea personajul meu, sa creada in povestea ei”, spune Ioana Picos. Andreea Apetre va fi Tutu, o politista care face parte dintr-o structura secreta de securitate nationala. Si ea a fost aleasa de producatori tot in urma unui casting. ”A fost o asteptare crunta, de la casting pana la debutul repetitiilor. Cand am inceput a fost extrem de incitant, imi place sa lucrez cu actorii, cu regizorii, sa merg la filmari in Buftea. Cand m-am prezentat la casting am venit sa joc, imi doream enorm un rol. Un lucru e cert-emotiile la un casting sunt mult mai mari decat atunci cand auzi “actiune!” pentru prima data pentru ca, atunci cand filmezi, poti sa-l intrebi pe regizor, sa-i ceri sfatul, la un casting ai senzatia ca toata lumea sta si te judeca”, marturiseste Andreea.
Fascinat de lumea teatrului si filmului inca din copilarie, Umar Aziz Jasim in momentul in care a auzit de castingul de pe site-ul www.acasatv.ro a aplicat fara sa stea pe ganduri: “De mic am simtit o chemare catre actorie, dar parintii meu nu m-au lasat sa urmez o facultate pe acest profil. Am auzit ca se cauta protagonisti pentru noul proiect din Buftea si am aplicat, dar fara sa am prea multe sperante ca voi fi ales sau ca voi ajunge pe platourile de filmare. Cand m-au anuntat ca am fost selectat in ultima lista am hotarat sa imi eliberez mintea si inima de toate gandurile si sa fac tot posibilul sa ma concentrez pe aceasta sansa”, povesteste Umar.
In telenovela “Iubire si onoare”, Mihai Petre o va avea partenera pe Ana Cristina Calin, cea care va juca rolul Dalilei, iubita lui Ovidiu. “Producatorii m-au vazut pe micul ecran, am fost si la casting pentru “Inima de tigan”. Mie imi place foarte mult ceea ce joc, este un rol de compozitie, Dalila are o relatie dubioasa cu Ovidiu si la un moment dat intra in “gasca de Dorobanti”. Este un personaj diferit fata de ceea ce am jucat pana acum si ma simt foarte bine aici, in sanul echipei de la Buftea”, spune Ana Cristina.
Din toamna, ACASA, in telenovela “Iubire si onoare”, tineri care si-au vazul visul implinit, acela de a juca intr-o productie MediaPro Pictures, alesi in urma unui casting riguros, ii vor purta pe telespectatori intr-o poveste de dragoste cu iz oriental plina de rasturnari de situatie, tradare si pasiune.

Trimiteți un comentariu