Ce seriale vom vedea la AXN în septembrie

Posted On 17:29 by Devoratorul de TV |

Lege şi dreptate / Justified – Sezonul 1
Din 23 septembrie, în fiecare joi, de la ora 22:00
Cu: Timothy Olyphant, Walton Goggins, Natalie Zea, Joelle Carter, M. C. Gainey, Nick Searcy
SUA, acţiune, 2010

Aplicând justiţia după propriile-i principii, ambiţiosul şi tăcutul detectiv chinuit de propriul său trecut, Raylan Givens (Timothy Olyphant), a revenit în Kentucky-ul natal pentru a face ceea ce ştie el cel mai bine – dreptate. Când un caz îl aduce faţă în faţă cu un vechi prieten aflat, acum, de partea greşită a legii, Raylan trebuie să-şi rezolve şi problemele cu fosta soţie şi cu tatăl său. Serialul are la bază o nuvelă scrisă de Elmore Leonard, autorul best-seller-elor internaţionale 3:10 to Yuma şi Get Shorty.

Printre oameni / Being Human (foto) – sezonul 2
Din 1 septembrie, în fiecare miercuri, de la ora 22:00
Cu: Russell Tovey, Lenora Crichlow
Marea Britanie, dramă , 2010

În primul sezon, principala ameninţare la adresa lui Mitchell, George şi Annie a fost supranaturală, luând forma lui Herrick, dornic să domine lumea împreună cu vampirii săi. În sezonul doi, ameninţarea este reprezentată de doi oameni, profesorul Jaggat şi nemilosul Kemp. Jaggat şi Kemp sunt fundamentalişti creştini şi au descoperit existenţa vampirilor, vârcolacilor şi fantomelor şi sunt decişi să-i extermine sau să-i supună unor experimente brutale. Cei doi cred că vampirii sunt însuşi Diavolul şi că trebuie distruşi; că vârcolacii au o genă rea ce poate fi eliminată prin violente experimente ştiinţifice; şi că fantomele trebuie trimise pe lumea cealaltă, fie că vor, fie că nu. Dar, aproape tot sezonul, Mitchell, George şi Annie habar n-au de Jaggat şi Kemp. Nu ştiu că Kemp a umplut casa de microfoane; sau că Nina, acum vârcolac, a fost răpită şi că alţi vampiri şi vârcolaci au fost ucişi. Dar asta nu înseamnă că eroii noştri duc o viaţă fără peripeţii…

Oamenii lui Paco / Paco’s men – sezonul 5
Din 5 septembrie, în fiecare duminică, de la ora 23:00
Spania, poliţist , 2008

În acest serial spaniol, un grup de poliţişti neîndemânatici creează mai multe probleme decât pot rezolva. Spre deosebire de serialele poliţiste clasice care ilustrează ingeniozitate şi profesionalism, în acest serial personajele încearcă să-şi ascundă greşelile în marea majoritate a timpului. În centrul haosului se află inspectorul şef Miranda (Paco), un om extraordinar dar incapabil să se descurce într-o situaţie de criză. Partenerii săi de încredere sunt doi poliţişti la fel de incompetenți: Mariano şi Lucas. În acest sezon, inspectorul Miranda are parte de noi cazuri în care demonstrează că este foarte dedicat slujbei şi că are abilităţile necesare de a se face de râs.

Survivor – Sezonul 17
Din 25 septembrie, în fiecare weekend, de la ora 17:00
SUA, Reality, 2008

SURVIVOR: GABON – ULTIMUL PARADIS DE PE PĂMÂNT este cel de-al 17-lea sezon al acestui serial reality laureat cu Emmy. Naufragiaţi în sălbăticie, 18 oameni vor porni într-o incredibilă aventură africană, în timpul căreia se vor confrunta cu condiţii naturale extreme, vor interacţiona cu elefanţi şi gorile şi vor încerca să pună bazele unor alianţe cu străini de diferite condiţii socio-culturale. „Într-o stranie coincidenţă apropo de Ultimul paradis de pe Pământ, principala temă a sezonului pare să fie lupta dintre bine şi rău. Cred că publicul se va identifica rapid cu unul din cele două grupuri” spune gazda Jeff Probst. Oare va învinge grupul de naufragiaţi prefăcuţi sau cel al jucătorilor sinceri? Vor influenţa tentaţiile judecata logică? Şi, mai important, cine va triumfa?


Largo Winch – Sezonul 1
Din 22 septembrie, de luni până vineri, de la ora 15:00
Cu: Paolo Seganti, Sydney Penny
SUA, acţiune, 2001

Un serial de aventuri plin de pericole, intrigă şi romantism ce au loc în incitanta lume a finanţelor internaţionale, a manevrelor politice şi a spionajului. Frumosul, tânărul şi plăcutul Largo este un erou de acţiune modern care transcede stereotipurile. Ca urmare a morţii suspecte a tatălui său, Largo se trezeşte aruncat, fără voie, în mijlocul unei lumi complexe despre care nu ştie prea multe. Fiind moştenitorul Grupului W, un colosal imperiu financiar, Largo îşi vede viaţa transformată într-o serie de aventuri pe care le-ar invidia chiar şi James Bond. Singura problemă este că nu ştie în cine să aibă încredere şi cine îi e inamic. Tot ceea ce ştie este că trebuie să-i găsească pe cei responsabili de moartea tatălui său, înainte ca aceştia să-l distrugă şi pe el: membri ai unei societăţi secrete de oameni de afaceri, politiciani şi lideri militari, veche de sute de ani, iar aceştia nu se vor da în lături de la nimic pentru a prelua controlul asupra Grupului W şi pentru a-i folosi vastele resurse în scopuri personale diabolice.
edit post
0 Response to 'Ce seriale vom vedea la AXN în septembrie'

Trimiteți un comentariu