N.S. M-am nascut in Madrid, in Spania, apoi am trait in Ghana, Africa. De acolo m-am mutat in Venezuela. Cred ca port in suflet o particica din toata lumea. Fizic, acum casa mea e in Miami. Inima mea va fi mereu in Venezuela, pentru ca am crescut cu “cachapas”. Vedeam pe fereastra un munte minunat si un cer albastru! Iar asta nu gasesti peste tot. Desi alte tari imi ofera si ele peisaje variate si minunate, mereu le duci dorul celor cu care esti obisnuit. Cind esti departe, le doresti cel mai mult. Cand pleci, devii nationalist.
G. Eti iubita de public datorita rolurilor tale. Cum ai inceput sa joci i telenovele?
Sunt actrita de telenovele si imi place meseria mea. Cunosc artisti carora le place, dar care nu iubesc meseria asta. Mi-am inceput cariera in Venezuela, apoi am venit la Miami, m-am dus in Mexic, in Peru, apoi m-am intors in Miami, apoi iar in Venezuela… Am fost mereu cate putin peste tot. Cu telenovelele, am calatorit in America de Sud, in Europa, peste tot.
Daca ar trebui sa repet un serial, as alege “Mi Gorda Bella” sau “La Mujer de Mi Vida”. Au fost momente-cheie in cariera mea. G. Ai avut o viata personala foarte zbuciumata. S-au intamplat multe in ultimii ani. Ce ne poti spune si noua despre acest aspect? Lumea a inteles ca uneori oamenii gresesc, alteori nu. Casnicia nu e usoara. Are suisurile si coborasurile ei, lucru nepermis unui artist. Se face mare valva. Te ciondanesti putin, apare peste tot cate-ai certat. Te impaci, vuiesc ziarele ca te-ai impacat. Cand, de fapt, e ceva obisnuit, toata lumea trece prin asta. Asa cum ai unele probleme la serviciu si lupti sa le depasesti, sa mergi inainte, trebuie sa inveti ca si casnicia e o responsabilitate. O responsabilitate pe care ti-o asumi de buna voie, in fata Domnului, a legii si a lumii intregi. Trebuie sa inveti sa infrunti problemele, sa nu te dai batut. Uneori vrei sa-ti pice totul din cer, sa se schimbe ceilalti, nu tu. Ai mereu senzatia cadetii adevarul absolut, cand nu e deloc asa. Daca alegi sa ramai langa partener, sa-ti
pui casnicia pe picioare, sa continui aceasta relatie frumoasa pe care ai inceput-o candva, trebuie sa-i dai bataie. Am invatat ca nu trebuie sa te dai batut in fata obstacolelor. Dupa ce trec problemele, intelegi ca uneori te ineci intr-un pahar cu apa. Suntem egali! Barbatii si femeile au aceleasi raspunderi. Intr-un cuplu, increderea este cea mai importanta. Nu trebuie sa calci femeia in picioare ca sa te simti barbat. Dimpotriva, trebuie sa intinzi mana, ca sa o ajuti sa se ridice.

G: Cat erai cu Mario s-a zvonit ca ai avea si alte aventuri cu alti barbati. Nu te-au deranjat aceste zvonuri?
Pentru ca eram in luna de miere, calatoream mult. M-am imprietenit cu presedintele liniei aeriene si zburam des. Mi-a acordat multe bousuri la clasa I, fiindca eram artista. Mario e si el actor si calatoream fiecare in alta parte. Si el primea bonusuri, nu doar eu. Dar despre Mario nu s-a zis niciodata ca ar avea o idila cu acel domn. Presa se agata mereu de astfel de lucruri. Cand mi-a ajuns zvonul la urechi, m-a amuzat. Nu era nimic adevarat. A fost pur si simplu o afacere. Putem spune ca si facem publicitate calatorind mereu cu aceea companie. Calatoream practic in fiecare saptamana. Este ceva obisnuit sa fiu vazuta in avion, dar ma duceam sa-mi vad sotul nu aveam nici o idila cu nimeni. intr-o relatie, increderea e cea mai importanta. Daca am incredere si siguranta de care am nevoie, nu e loc de indoieli. Nu ai nevoie de mult timp ca sa faci rau. Dureaza doar o clipa! Hotarasti singur sa ai o relatie cu cineva. Daca eu sunt geloasa si imi fac griji mai mereu, si el poate fi gelos si ingrijorat, iar eu nu fac nimic. Hotul vede numai hoti in jur, iar eu sunt cuminte. Trebuie sa recunosc ca sunt geloasa. Sunt om ca toti oamenii. Incerc sa nu ma uit la scenele de dragoste de la televizor. Am o imaginatie bogata si nu vreau sa i dau frau liber. Nu ma poate rani ceea ce nu vad.
G. Cum l-ai cunoscut pe Mario? Ce cea mai cunoscuta relatie a ta, chiar daca acum esti cu altcineva si vei deveni mama....
In cuplu, e foarte important sa fii satisfacut sexual. Iti da stralucire, te face mai fericit. Asta e tot! E motorul lumii! Din sex se nasc lucrurile minunate. Copii, familia… Manevrat cu inteligenta, te poate face mereu fericit. Iubirea se imbina cu sexul, sunt strans legate intre ele. Urasc singuratatea. Nu sa fiu singura, nu-mi place. Sunt foarte vorbareata, comunicativa, sociabila. Daca as ramane singura, cred ca mi-as vorbi singura in oglinda. Acum sunt fericita, mi-e bine. Au fost mai multe speculatii, Ca sa evit orice probleme si orice neantelegeri, acum prefer sa fiu rezervata in privinta vietii mele personale.
G. Ai foarte multi fani in Romania si un public ce te iubeste foarte mult. Ce le trasmiti?
Multumesc publicului riman pentru toata dragostea aratata. Primesc in continuare e-mailuri din Romania si din multe alte locuri. Dar, de cand am fost acolo, cred ca in anul 2000, primesc mereu dovezi de afectiune si de dragoste de la ei. Multumesc pentru iubirea voastra, va port in suflet Sper sa ma sprijiniti in continuare, fiindca pun mult drag in ceea ce fac. Dedic totul publicului meu. Va sarut!

Trimiteți un comentariu