Restul vacantei familiei Papadopol s-a petrecut in Bucuresti pentru ca Alexandru a fost ocupat cu terminarea lucrarilor la noua casa. “Dupa ce ne-am intors din Bucovina am stat in Bucuresti. Insa nu ne putem plange de lipsa de odihna si distractie, am fost aproape in fiecare weekend la un gratar cu fratele lui Alexandru si familia lui, unde si noi si copiii ne-am simtit foarte bine. In plus, in luna mai am fost in Turcia, la filmari, iar Ruxandra si Alexandru au avut parte de o minivacanta acolo”, marturiseste actrita care va interpreta, in telenovela “Iubire si onoare”, rolul unei femei de origine araba.
Ioana Ginghina, araboaica in cea mai recenta productie MediaPro Pictures, telenovela “Iubire si onoare”, ce va fi difuzata, din toamna, ACASA, si Alexandru Papadopol, coleg de platou in aceeasi productie, au mers, in vacanta de vara, alaturi de fiica lor, Ruxandra, in Bucovina. Ioana si Alexandru si-au dorit foarte mult ca cea mica sa vada frumusetea locurilor si sa se obisnuiasca cu atmosfera de la curte. “Am fost intr-o scurta vacanta, de o saptamana, in Bucovina, la niste prieteni, unde ne simtim foarte bine si unde ne antrenam pentru locuitul la casa. Mai avem putin si ne vom muta si noi la casa si vrem ca Ruxandra sa fie pregatita sa-si petreaca timpul in aer liber, sa se joace in gradina”, spune Ioana.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Trimiteți un comentariu